Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe China interzice fumatul în locuri publice

China interzice fumatul în locuri publice

China urmează să interzică fumatul în mare parte din locurile publice, anunţă BBC. Potrivit Ministerului de Sănătate, noua lege va intra în vigoare pe 1 mai, şi va viza locuri precum autobuze, restaurante sau baruri.

Totuşi, a fost făcută o înţelegere, potrivit căreia, fumatul va fi permis la locul de muncă.

Aproape un sfert din populaţia Chinei fumează şi mai mult de un milion de persoane mor anual, din cauza unor boli legate de tutun.

Noile reglementări au fost foarte bine primite de activiştii din domeniul sănătăţii, pe când alţii cred că Guvernul nu s-a mişcat îndeajuns de rapid şi eficient, pentru a reduce numărul fumătorilor din China.

Anterior, Ministrul Sănătăţii interzisese fumatul doar în spitale.

Noua lege interzice de asemenea vânzarea ţigărilor în locuri publice, dar autorităţile vor trebui să anunţe cum vor pune în aplicare noile măsuri, şi dacă vor exista pedepse pentru cei care nu se vor supune noilor reglementări.

Citeşte mai multe despre:   China,   fumat,   public,   tigari,   lege,   interzis
 
 
 
Loading...