Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe China se opune oricărei intervenții străine în Siria și a schimbării lui Bashar al-Assad

China se opune oricărei intervenții străine în Siria și a schimbării lui Bashar al-Assad

China a anunțat, încă o dată, că se opune oricărei intervenții străine în Siria și împotriva oricărei tentative de a schimba regimul lui Bashar al-Assad, arată AFP.

"Ne opunem soluţionării crizei din Siria prin intervenţii militare externe sau promovării schimbării regimului în mod forţat", a declarat reprezentantul Chinei la ONU, Li Baodong.

Cu puţin timp înainte, Rusia anunţase că va bloca, în Consiliul de Securitate ONU, orice text care ar autoriza o intervenţie străină în Siria.
       
Regimul de la Damasc este acuzat de comiterea unui nou masacru, în provincia Hama, soldat cu zeci de morţi.

Citeşte mai multe despre:   China,   Siria,   Bashar al-Assad