Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe China: Soția unui lider comunist aflat în dizgrație, condamnată la moarte pentru crimă. Sentința a fost suspendată

China: Soția unui lider comunist aflat în dizgrație, condamnată la moarte pentru crimă. Sentința a fost suspendată

Soția lui Bo Xilai, fost politician comunist de marcă, a fost condamnată la moarte luni, după ce a mărturisit că l-a ucis pe un om de afaceri britanic. Sentința dată lui Gu Kailai a fost suspendată, o astfel de decizie însemnând în general că pedeapsa este comutată la închisoare pe viață după câțiva ani.

Pe lângă aceasta, un consilier al familiei lui Bo Xilai a primit și el o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru uciderea lui Neil Heywood, un fost asociat al aceleiași familii, conform Fox News.

Prin această sentința se închide un capitol al cele mai mari crize politice a Chinei din ultimele două decenii, de la protestele din Piața Tiananmen din 1989. Însă rămân întrebări în legătură cu soarta lui Bo Xilai, care a fost îndepărtat în martie din poziția de lider al Partidului Comunist Chinez din importantul oraș Chongquing.

Demiterea sa și procesul soției lui au avut loc într-un moment sensibil pentru China, când liderii partidului predau puterea unei generații mai tinere – lucru care se întâmplă doar o dată la zece ani. La un moment dat, Bo a fost luat în considerare pentru o poziție de vârf. El a fost în trecut ministru al Comerțului, iar tatăl său este considerat unul dintre părinții fondatori ai Chinei comuniste.

Conform mediei de stat chineze, Gu a mărturisit crima în timpul unei proces puternic păzit care a avut loc pe 9 august în Hefei. Se pare că Gu și Heywood au avut o dispută legată de bani, iar cel din urmă l-a amenințat pe fiul ei.

Citeşte mai multe despre:   China,   soţie
 
 
 
Loading...