Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Chișinău: Altercații la marșul organizat cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Chișinău: Altercații la marșul organizat cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Altercaţii la marşul organizat la Chişinău cu ocazia împlinirii a 94 de ani, de la Unirea Basarabiei cu România. Mitingul s-a desfăşurat paşnic, până când membrii Patrioţilor Moldovei au încercat să oprească manifestaţia.

Marșul s-a desfășurat fără incidente, până când manifestanții au ajuns în dreptul Primăriei Chișinău. Acolo au fost întâmpinați de aşa numiţii moldoveniști, membri ai Partidului Patrioţii Moldovei. Aceştia i-au atacat pe reprezentanţii organizaţiilor pro-româneşti.

Poliţia a intervenit imediat şi a format un cordon de securitate în jurul celor care participau la cele două mitinguri.

De altfel acestea au fost singurele incidente la manifestările prilejuite de împlinirea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Aproximativ o mie de oameni au pornit la amiază din dreptul Academiei de Științe a Republicii Moldova, au trecut  prin fața Ambasadei României și au dansat apoi hora Unirii în faţa Teatrului de Operă și Balet.

Majoritatea participanților au venit la eveniment cu drapele ale României și ale Uniunii Europene.

Ciocniri între participanţii la Marşul Unirii şi comunişti la Chişinău
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Chisinau,   mars,   unire,   Romania
 
 
 
Loading...