Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cine este Eduard Florea, românul arestat de FBI pentru că pregătea o caravană armată de susținere a președintelui Donald Trump

Cine este Eduard Florea, românul arestat de FBI pentru că pregătea o caravană armată de susținere a președintelui Donald Trump

Un articol de: George Lupu - 14 Ian 2021, 13:04
Cine este Eduard Florea, românul arestat de FBI pentru că pregătea o caravană armată de susținere a președintelui Donald Trump Externe

Printre cei arestați pentru volențele care au avut loc la Capitoliul american se numără și un bărbat cu origini românești. Este vorba despre Eduard Florea, arestat după ce FBI a percheziționat marți seară o casă din Queens, în urma amenințărilor online care ar fi fost postate pe rețelele de socializare, potrivit NBC New York.

Eduard Florea a fost arestat în baza unei acuzații legate de arme, a declarat un oficial al forțelor de ordine. Locuința perchiziționată se află în apropiere de Elliot Avenue și 76th Street din Middle Village, a spus purtătorul de cuvânt al FBI.

Deși nu există informații dacă a fost la Capitoliu în timpul manifestației violente, Florea este acuzat pentru amenințările online.

Unele dintre postări ar fi vorbit despre organizarea unei caravane armate pentru a se îndrepta spre Washington D.C. în urma protestelor care au dus la moartea a cinci persoane, au spus doi înalți oficiali ai legii.

Florea are deja la activ o arestare și o condamnare pentru acuzații de deținere a armelor în 2014, potrivit unui înalt oficial al FBI.

El a fost condamnat la un an cu executare după ce poliția a găsit peste două duzini de arme în posesia sa în Staten Island, a declarat oficialul.

La fața locului s-au aflat anchetatorii din cadrul Grupului operativ comun pentru terorism, iar ancheta lor este în desfășurare.

În urma asalatului de la Capitoliul din Washington, din cursul săptămânii trecute, peste 170 de simpatizanți ai lui Donald Trump s-au ales cu dosare penale. Totuși, numărul total al inculpaților ar putea ajunge la câteva sute, după cum a declarat un procuror care a vorbit marți despre o investigație de amploare, fără precedent în istoria FBI, informează Reuters, citat de Agerpres.

 

170 de dosare penale în cazul asaltului de la Capitoliu

 

O parte dintre persoanele anchetate ar putea fi acuzate de crimă, asalt, conspirație sau răzvrătire, iar pe măsură ce investigațiile continuă, crește și numărul arestaților din dosar. Mai mult decât atât, numărul cetățenilor arestați ar putea crește, pe măsură ce Biroul Federal de Investigații va analiza imaginile și înregistrările video tin timpul evenimentelor.

O serie de imagini au devenit virale și în mediul online, precum fotografia unui simpatisat al lui Trump care stă în biroul lui Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților. Mai mult decât atât, alte fotografii și înregistrări video relevă delice și mai grave, iar un mare juriu examinează probele.

„Anvergura acestei investigaţii şi aceste cazuri sunt cu adevărat fără precedent, nu doar în istoria FBI-ului, ci probabil şi în istoria Departamentului de Justiţie”, a spus procurorul în timpul unei conferințe de presă, potrivit sursei citate.

Bătrânul a sunat la uşa ei, i-a dat o scrisoare şi apoi a dispărut. Când a deschis-o, s-a PRĂBUȘIT. Ce scria acolo

Citeşte mai multe despre:   atac Capitoliu,   SUA