


Conducerea Iranului susține că protestele violente din țară au fost oprite. Președintele Rouhani invocă o așa-zisă victorie împotriva inamicilor străini
Hassan Rouhani, președintele din Iran, a declarat, miercuri, că agitația de pe străzi a fost oprită și a invocat o așa-zisă victorie asupra inamicilor străini, după un val de demonstrații violente, care au început în țara islamică, săptămâna trecută, odată cu creșterea prețurilor la combustibil, relatează Reuters.
Cel puțin 106 protestatari au fost uciși în urma ciocnirilor cu forțele de ordine, susține Amnesty International, bilanț care transformă evenimentul în cel mai violent protest din ultimul deceniu și, posibil, de la Revoluția Islamică din 1979. Totuși, Internetul a fost închis zile întregi în Iran, astfel că nu au prea putut fi obținute informații credibile despre proteste. ,
Cu toate că autoritățile susțin că, în prezent, situația de pe străzi s-a liniștit, pe rețelele sociale circulau, miercuri, imagini cu noi scene de violență, în ceea ce ar fi a cincea zi de proteste din Iran.
Evenimentele vin într-un moment în care economia Iranului este lovită puternic de sancțiunile SUA, care aproape că i-au oprit Republicii Islamice exporturile de petrol, dar tot odată se petrec simultan cu protestele de stradă din Liban și Irak.
„Poporul iranian a reușit, din nou, într-un test istoric și a arătat că nu le permite inamicilor să profite de situație, deși ar putea avea o serie de plângeri la adresa administrației țării”, a spus Rouhani.
În plus, Ali Khamenei, Liderul Suprem Ayatollah din Iran, a subliniat, vineri, că protestele au fost o problemă de securitate, și nu o mișcare populară, precum și că acestea au fost gestionate cu succes.