Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Continuă luptele între Israel și militanții palestinieni: Oficiali de top din Hamas, uciși în sutele de atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza, unde au murit 53 de persoane. În Israel au fost curmate șase vieți (VIDEO)

Continuă luptele între Israel și militanții palestinieni: Oficiali de top din Hamas, uciși în sutele de atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza, unde au murit 53 de persoane. În Israel au fost curmate șase vieți (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 12 Mai 2021, 18:43
Continuă luptele între Israel și militanții palestinieni: Oficiali de top din Hamas, uciși în sutele de atacuri aeriene asupra Fâșiei Gaza, unde au murit 53 de persoane. În Israel au fost curmate șase vieți (VIDEO) foto: Hepta.ro / Zuma Press / Bashar Taleb Externe

Luptele dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas au escaladat miercuri, în cel mai grav conflict după războiul desfășurat în Fâșia Gaza în anul 2014. Cel mai intens schimb aerian de focuri din ultimii ani a curmat șase vieți în Israel, în timp ce în Fâșia Gaza au murit cel puțin 53 de persoane, transmite Haaretz.

Luptele între Israel și militanții palestinieni continuă

 

Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. De partea cealaltă, grupurile militante palestiniene au lansat sute de rachete către centrul și sudul Israelului. Luptele au stârnit îngrijorare pe scena globală, iar comunitatea internațională se teme că lucrurile ar putea scăpa de sub control.

Armata israeliană a continuat să își consolideze prezența de-a lungul frontierei, iar autoritățile au cerut locuitorilor din marja liniei de demarcație să rămână în apropiere de adăposturile antirachetă până la noi anunțuri. În orașele cu comunități arabe numeroase din Israel au avut loc noi proteste, iar forțele de ordine și protestatarii și-au măsurat forțele în ciocniri violente – un om a fost împușcat mortal.

 

 

La orele după-amiezii, armata israeliană a identificat un tânăr ucis de o rachetă antitanc lansată din Fâșia Gaza. Este vorba despre un soldat în vârstă de 21 de ani.

Tot miercuri, premierul israelian a vizitat Centrul medical Wolfson, unde o fetiță de trei anișori se recuperează după ce a fost rănită într-un atac cu rachetă asupra orașului Holon. Incidentul a avut loc marți seară, când grupurile islamiste au lansat sute de focuri asupra Israelului, atacând inclusiv zona Tel Avivului. Tot atunci, Israelul a doborât o clădire cunoscută drept Turnul Hanadi, care adăpostea un birou folosit de conducerea politică a Hamas.

„Am spus ieri că acești oameni ai întunericului, acești teroriști din Hamas și Jihadul Islamic, au sânge pe mâinile lor, și în urmă cu o oră am asasinat comandanți de top în sediul Hamas, inclusiv comandantul Orașului Gaza și alți comandanți. Acesta este doar începutul. Îi vom lovi cu lovituri la care n-au visat niciodată”, a declarat Benjamin Netanyahu.Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

Oficiali de top din Hamas, uciși în atacurile armatei israeliene asupra Fâșiei Gaza

 

Israelul a precizat că a asasinat patru oficiali de top din Hamas, în loviturile lansate asupra Fâșiei Gaza, oficiali ce se adaugă agenților de rang înalt din grupurile militante palestiniene care au fost uciși de luni și până astăzi.

Loviturile lansate asupra Khan Yunis și Gaza City, conform serviciului israelian de securitate Shin Ben, au doborât alți peste 10 agenți implicați în operațiunea Hamas de lansare a rachetelor, totodată doborând un centru major de dezvoltare și cercetare al mișcării islamiste.

Unul dintre cei patru oficiali de top uciși este Bassem Issam, care a condus aripa militară a Hamas în Gaza City încă din 2017 și care era implicat în producția de rachete. Potrivit Shin Bet, el jucase un rol-cheie în permiterea folosirii de forță împotriva Israelului. Decesul său a fost confirmat de Hamas.

Citeşte mai multe despre:   Israel,   Hamas,   Fâşia Gaza