Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Andrei Năstase, președintele Platformei DA: În Republica Moldova, pandemia a fost complet scăpată de sub control. Situația este foarte gravă

CORONAVIRUS | Andrei Năstase, președintele Platformei DA: În Republica Moldova, pandemia a fost complet scăpată de sub control. Situația este foarte gravă

Un articol de: Traian Avarvarei - 22 Apr 2020, 11:51
CORONAVIRUS | Andrei Năstase, președintele Platformei DA: În Republica Moldova, pandemia a fost complet scăpată de sub control. Situația este foarte gravă Foto: Inquam Photos / George Călin Externe

Pandemia de COVID-19 a fost „complet scăpată de sub control” în Republica Moldova avertizează Andrei Năstase, președintele Platformei DA, fost viceprim-ministru și candidat pro-european la alegerile prezidențiale de peste Prut. Acesta vorbește despre ”cifre dezastruoase” ale îmbolnăvirilor cetățenilor moldoveni, precizând că rata celor depistați pozitiv la infecția cu COVID-19 în urma testării este de peste 20%. Totodată, Andrei Năstase atrage atenția asupra numărului foarte mare de cadre medicale contaminate cu noul coronavirus din țara vecină.

”Situația este foarte gravă, iar cifrele care măsoară eficiența măsurilor luate în lupta împotriva COVID-19 de Guvernul Chicu, în fapt un guvern marionetă al președintelui pro-rus Dodon, susținut de oligarhia Partidului Democrat, sunt dezastruoase.

Pandemia a fost complet scăpată de sub control, iar incompetența celor care conduc astăzi așa-zisul centru pentru situații de urgență a fost în repetate rânduri dovedită. Dacă în România, de exemplu, rata celor depistați pozitivi în urma testelor făcute se apropie de 10%, la noi această rată sare de 20%, în condițiile în care se fac zilnic mult mai puține teste decât în celelalte țări europene”, susține Andrei Năstase.

 

Andrei Năstase: Nivelul de infestare în rândul personalului medical este uluitor de mare

 

În ceea ce privește situația îmbolnăvirii cadrelor medicale, fostul ministru moldovean al Internelor a precizat că statistic vorbind, nivelul de infestare al angajaților din spitalele din Republica Modova este ”cel mai mare din lume”.

”Mai grav este că nivelul de infestare în rândul personalului medical este uluitor de mare.  Practic, e cel mai mare, statistic  vorbind, din lume. Dar după aceste cifre seci se ascund drame, medici decedați, pacienți rămași fără ajutor rapid. Și asta pentru că sunt orașe în care mai pot veni la muncă 5 - 6 medici, restul fiind internați sau izolați la domiciliu. Nu s-au luat din start măsuri clare pentru protejarea personalului medical, iar spitalele au devenit în foarte scurt timp reale focare de infecții. Medicii nu au avut echipamente de protecție, măști, combinezoane, viziere”, spune Andrei Năstase, acuzând Guvernul de la Chișinău a ignorat „solicitările și recomandările Platformei Demnitate și Adevăr, consultate cu partenerii noștri din România și Europa, bazate pe expertiza și experiența germană și sud-coreeană”.

Totodată, acesta susține că Executivul moldovean nu a pus preț pe măsurile de prevenție împotriva COVID-19, astfel că numărul deceselor crește de la o zi la alta în Republica Moldova.

”Nici până în acest moment, ca să înțelegeți gravitatea situației de la noi, Guvernul nu a decis să accepte specialiști în rândul celor care astăzi formează Comisia pentru situații de urgență. Nu există în acel colectiv nici măcar un medic, un epidemiolog, un specialist. Totul este politică ocultă, de tip sovietic, lumea este manipulată în continuare, iar cifrele reale ale îmbolnăvirilor sunt tăinuite”, a mai spus Năstase, adăugând că Guvernul de la Chișinău respinge ”ideea consensului politic și social pe această tematică”.Venise să facă curățenie în casa unei bătrâne oarbe. În dormitorul femeii avea să facă o descoperire înfiorătoare. Se afla acolo de 20 de ani

 

Andrei Năstase, despre alegerile prezindețiale din Republica Moldova

În ceea ce privește algerile prezidențiale din acest an, Andrei Năstase a apreciat că Republica Moldova va traversa un an fosrte greu din toate punctele de vedere.

„Preocuparea mea majoră este că propaganda pusă la punct și finanțată corespunzător de Dodon și PSRM, cu ajutorul resurselor externe, își va face din nou treaba, la o turație fără precedent, în tăcerea asurzitoare a unor politicieni pro-europeni, care au, asemenea lui Dodon, agendă politică personală. Oamenii sunt săraci și mulți dintre ei sunt vulnerabili din punct de vedere al capacității de a se informa corect, de a înțelege singuri lucrurile fără a se lăsa manipulați de mercenarii propagandei de toate culorile, de a face diferența dintre realitate, adevăr și percepție”, a declarat Năstase, precizând că este de așteptat ca pandemia de COVID-19 să facă ravagii în țara sa.

 

Situația îmbolnăvirilor cu COVID-19 din Republica Moldova

 

La ora transmiterii acestei știri, în Republica Moldova sunt confirmate 2.614 cazuri de contaminare cu COVID-19, iar bilanțul deceselor a ajuns la 73.

Citeşte mai multe despre:   Andrei Nastase,   Republica Moldova,   COVID-19,   coronavirus