Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Anglia renunță la lockdown și revine la carantina zonală

CORONAVIRUS | Anglia renunță la lockdown și revine la carantina zonală

Un articol de: Catinca Giosanu - 23 Noi 2020, 22:11
CORONAVIRUS | Anglia renunță la lockdown și revine la carantina zonală Sursa Foto: Hepta.ro Externe

Premierul britanic, Boris Johnson, a anunţat luni, 23 noiembrie, că Anglia va reveni, la începutul lui decembrie, după patru săptămâni de reintrare în lockdown, la o strategie locală împotriva noului coronavirus de tip SARS-CoV-2, relatează AFP.

 


”Nu poate fi un Crăciun normal”

 

 

În ciuda veştilor bune care se succed în ultima vreme privind viitoarele vaccinuri, printre care şi proiectul britanic AstraZeneca/Oxford, şeful guvernului conservator a avertizat că măsurile de restricţie vor rămâne în vigoare mult timp de acum înainte.

”Nu poate fi un Crăciun normal şi drumul este lung până în primăvară”, le-a spus Boris Johnson, prin videoconferinţă, deputaţilor.

Reamintim faptul că primul ministru britanic se află din nou în izolare, din cauză că a luat contact cu o persoană infectată.

”Dar am parcurs o etapă şi se întrevede ieşirea. Trebuie să rezistăm virusului până când depistarea şi vaccinurile vin în ajutorul nostru şi reduc necesitatea restricţiilor”, a mai spus premierul, înainte ca intervenţia sa să fie întreruptă din cauza unor probleme tehnice, provocând controverse la Westminster.

De la debutul pandemiei, în martie, și până acum, Anglia a înregistrat peste 55.000 de morţi în rândul persoanelor testate pozitiv şi peste 1,5 de milioane de cazuri confirmate.

După patru săptămâni de izolare generală decretată pe 5 noiembrie, țara va reveni la restricţii impuse local în funcţie de incidenţa virusului, în baza unui sistem pe trei niveluri care va fi totuşi consolidat.Tunelul secret de sub Palatul lui Gigi Becali. E incredibil unde duce. Era folosit şi de Carol al II-lea

Astfel, magazinele neesenţiale şi sălile de sport se vor putea redeschide, iar serviciile religioase şi căsătoriile se vor putea relua.

Mai mult decât atât, locuitorii se vor putea aduna în număr de maxim şase. În timpul izolării, nu era posibil să te întâlneşti decât cu o singură persoană în exteriorul domiciliului, într-un parc, de exemplu.

De asemenea, pub-urile şi restaurantele se vor putea redeschide, însă acestea vor lua ultimele comenzi la ora 22.00 şi vor închide la ora 23.00.

 

 

Guvernul britanic contează pe vaccinele anti-Covid

 

 

Măsurile de restricționare ar urma să fie relaxate timp de câteva zile de Crăciun şi sunt în curs discuţii între guvern şi autorităţile din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord pentru a se încerca să se ajungă la o abordare unificată, fiecare provincie decizând singură până acum strategia sa sanitară.

Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a calificat abordarea locală drept ”riscantă”, reamintind că ea ”nu a funcţionat” înainte, fiind înlocuită în decembrie cu o izolare generală.

Guvernul britanic se bazează pe vaccinele în curs de dezvoltare pentru a depăşi criza sanitară declanșată de virusul SARS-CoV-2.

Boris Johnson a salutat vaccinul Astra-Zenecca realizat în colaborare cu Universitatea Oxford, eficient în medie în proporţie de 70% şi până la 90% în unele cazuri, ”o minunată realizare a ştiinţei britanice”.

”Noi am comandat 100 de milioane de doze de vaccin de la Oxford şi peste 350 de milioane de doze în total”, a precizat premierul.

Citeşte mai multe despre:   Regatul Unit,   masuri de restrictionare,   coronavirus