Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Bill Gates: Pandemia nu se va încheia până la sfârșitul anului 2021, chiar și pentru cele mai bogate țări din lume

CORONAVIRUS | Bill Gates: Pandemia nu se va încheia până la sfârșitul anului 2021, chiar și pentru cele mai bogate țări din lume

Un articol de: Irina Mina - 08 Aug 2020, 14:44
CORONAVIRUS | Bill Gates: Pandemia nu se va încheia până la sfârșitul anului 2021, chiar și pentru cele mai bogate țări din lume Externe

Bill Gates consideră că pandemia de coronavirus nu se va încheia până la sfârșitul anului 2021, chiar și pentru cele mai bogate țări din lume, însă este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea tratamentului şi crede că pandemia va ajunge, în cele din urmă, la un sfârşit.

 

Bill Gates: Pandemia de Covid-19 nu se va încheia până la sfârșitul anului 2021

 

Miliardarul a declarat, într-un interviu citat de Business Insider, că este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea tratamentului pentru Covid-19 şi crede că pandemia va ajunge, în cele din urmă, la un sfârşit.

Cu toate acestea, el consideră că finalul acesta este încă la cel puțin un an distanță.

„Inovaţiile în ceea ce priveşte diagnosticarea, noile metode de tratament şi vaccinurile sunt de-a dreptul impresionante. Şi asta ma face să cred, că pentru ţările bogate, am putea, în mare, să punem capăt pandemiei până la finalul anului 2021, şi, până la finalul anului 2022, pentru ţările aflate în curs de dezvoltare", a afirmat Bill Gates.

El a mai spus că lupta dintre Rusia şi China în a scoate cât mai repede un vaccin pe piaţă ar putea fi periculoasă. Gates se teme că dozele ar putea fi administrate oamenilor înainte ca antidotul să fie sigur şi spune că autoritatea din SUA nu va permite astfel de scurtături.

"Probabil avem nevoie de trei sau patru luni - indiferent de situație - din datele de faza 3, doar pentru a căuta efecte secundare", a spus Gates, adăugând că "FDA (Food and Drug Administration, n.r.), în conformitate cu creditul lor, cel puțin până acum, se lipește de a cere dovada eficacității".

 A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

Bill Gates: „Ar putea fi nevoie de „un număr incredibil de mare” de doze de vaccin pentru a elimina virusul”

 

Fondatorul Microsoft este de părere că ar putea fi nevoie de „un număr incredibil de mare” de doze de vaccin pentru a elimina virusul COVID-19.

Acesta a mai precizat că restricţiile au ajutat foarte mult la combaterea răspândirii virusului, însă relaxările, în opinia sa, nu au venit la momentul potrivit.

„Deschiderea barurilor în contextul susţinerii economiei versus riscul de infectare. O mulţime de strategii de acest fel au fost greşite”, a declarat Bill Gates, care a făcut apel la distanțarea socială, purtarea măştii de protecţie şi, evident, găsirea unui vaccin eficient.

Dealtfel, fundaţia lui Bill Gates a donat 300 de milioane de dolari pentru a sprijini combaterea pandemiei.

 

Bill Gates critică testele PCR pentru diagnosticarea Covid-19 din Statele Unite

 

Bill Gates a criticat testările pentru depistarea noului coronavirus de tip SARS-CoV-2 efectuate în Statele Unite ale Americii, co-fondatorul Microsoft declarând că cele mai multe dintre testele PCR pentru depistarea virusului Covid-19 sunt ”bani aruncați” din cauză că durează prea mult până vin rezultatele.

„Acel test este o risipă. Iar acele acele statistici despre cât de mult testăm, majoritatea dintre ele sunt o risipă”, a declarat Bill Gates, afirmând că este ”o nebunie” faptul că trebuie  să plătești pentru rezultate de teste care durează mai mult de trei zile, chiar și o săptămână.

În cele din urmă, fondatorul Microsoft a făcut un apel ca persoanele suspecte de infecția cu Covid-19 au nevoie să primească rezultatele mai repede pentru a putea ”să-și schimbe comportamentul astfel încât să nu mai infecteze alți oameni”, a spus el.

”Un lucru simplu, în această nebunie, ar fi să nu se deconteze niciun test la care rezultatele vin după mai mult de 24 de ore”, a mai menționat acesta.

Citeşte mai multe despre:   Bill Gates,   coronavirus