Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | O revistă medicală de top avertizează că temperaturile ridicate NU duc la dispariția virusului / În ritmul actual, impactul din Africa va fi la fel de devastator ca în Europa

CORONAVIRUS | O revistă medicală de top avertizează că temperaturile ridicate NU duc la dispariția virusului / În ritmul actual, impactul din Africa va fi la fel de devastator ca în Europa

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 02 Apr 2020, 15:39
CORONAVIRUS | O revistă medicală de top avertizează că temperaturile ridicate NU duc la dispariția virusului / În ritmul actual, impactul din Africa va fi la fel de devastator ca în Europa Foto: Hepta Externe

Revista medicală ”The Lancet” a publicat, joi, o analiză care avertizează că temperaturile ridicate nu opresc răspândirea pandemiei de coronavirus.

Ipoteza conform căreia ratele de transmitere a coronavirusului vor scădea în lunile de vară ”nu au o bază solidă de dovezi”.

Senegal și Burkina Faso, model identic cu cel al Spaniei

Pentru Joan Vives-Tomàs, unul dintre autorii analizei și directorul unității de cercetare medicală din Gambia, numărul actual de pozitivi în Africa , semnificativ mai mic decât în ​​restul lumii, se datorează pandemiei care a venit mai târziu, probabil datorită numărului mai mic de zboruri internaționale și incapacității unor state de a efectua teste, scrie lavanguardia.com. Cu toate acestea, situația este deja similară.

„Am analizat evoluția din primul și al cincilea infectat în Africa de Vest și credem că temperaturile ridicate nu opresc epidemia. Burkina Faso și Senegal, de exemplu, urmează un model identic cu cel al Spaniei . În ritmul actual, impactul va fi cel puțin la fel de devastator ca în Europa ”, a declarat Vives-Tomàs.

Epidemiolog la Harvard: Creșterea temperaturilor nu garantează stoparea noului coronavirus

Marc Lipsitch, un epidemiolog de la Școala de Sănătate Publică a Universității Harvard, a demontat această informație. Acesta a spus că eradicarea SARS a fost posibilă din cauza intervențiilor și măsurilor extreme de sănătate publică din Hong Kong, Vietnam și Thailanda. Acestea includeau izolarea, carantina și distanța socială. (Detalii AICI)

Studiu din China: Venirea verii poate reduce semnificativ transmiterea COVID-19

Pe de altă parte, potrivit specialiștilor din China, fiecare grad Celsius în plus și fiecare procent adițional de umiditate reduc tot mai mult capacitatea COVID-19 de a să răspândi. 

„O creștere de un grad Celsius a temperaturii și de un procent al umidității relative duce la scăderea factorului R0 (rata de reproducere a virusului) de 0.0266, respectiv 0.0106. Aceste rezultate sugerează venirea verii și anotimpului ploios în emisfera nordică poate reduce semnificativ transmiterea COVID-19”, au explicat specialiștii chinezi. (Detalii AICI)

În prezent, pe întreg mapamondul, sunt peste 946.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care peste 200.000 sunt recuperate. Numărul deceselor a depășit 48.100 de oameni.

România a trecut, luni, în Scenariul 4. La nivelul țării, joi, Grupul de Comunicare Strategică a precizat că 2.738 cetățeni au fost infectați cu acest virus, iar 94 de persoane au murit.

Dintre cei depistați cu noul coronavirus, peste 700 de cazuri sunt din județul Suceava, fapt ce  dus la intrarea în carantina a municipiului Suceava, dar și a 8 comune limitrofe.

În prezent, 78 de pacienți sunt internați la ATI. (Detalii AICI)

267 de persoane au fost declarate vindecate, acestea fiind externate din unitățile medicale după cum urmează: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   COVID-19,   Spania,   Senegal,   China,   Burkina Faso