Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Coronavirus în Lume. Nou record de îmbolnăviri în Croația. Zagreb anunță noi măsuri

Coronavirus în Lume. Nou record de îmbolnăviri în Croația. Zagreb anunță noi măsuri

Un articol de: Catinca Giosanu - 11 Iul 2020, 16:33
Coronavirus în Lume. Nou record de îmbolnăviri în Croația. Zagreb anunță noi măsuri Foto: Pixabay Externe

Pentru Croația, sâmbătă, 11 iulie, este cea mai neagră zi de la începutul crizei pandemice de Covid-19. Ministrul Sănătății, Vili Beros, a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 116 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, transmite Leggo.it.

 

 

Număr record de îmbolnăviri în Croația

 

 

Deși cifra nu pare a fi foarte mare în comparație cu numărul de cazuri de infectare din alte țări membre ale Uniunii Europene (UE), numărul este unul important având în vedere populația mică din Croația.

Reamintim faptul că în urmă cu două săptămâni, Croaţia a reintrodus carantina obligatorie de 14 zile pentru vizitatorii din Bosnia, Kosovo, Macedonia de Nord şi Serbia, în urma înmulţirii cazurilor de infectare cu coronavirus în ultima săptămână, conform Reuters. Obligaţia de autoizolare timp de 14 zile li se aplică inclusiv deţinătorilor de paşaport croat, a precizat  ministrul de interne, Davor Bozinovic.

Persoanele aflate în tranzit nu vor fi obligate să intre în carantină şi nici vizitatorii din cele zece state ale Uniunii Europene cu care Croaţia şi-a deschis frontierele la 1 iunie, respectiv Germania, Slovenia, Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia.

În plus, în Croația a devenit obligatorie purtarea măştilor de protecţie în mijloacele de transport în comun.Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Croaţia a raportat sâmbătă 116 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, bilanţul general ajungând astfel la 3.532 de infectări cu noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, dintre care 118 persoane au decedat. În total, în Croația, s-au vindecat 2.466 de oameni în urma contagierii cu malaria respiratorie.

 

 

Zagreb anunță măsuri de protecție socială

 

 

Având în vedere numărul tot mai mare de cazuri, ministrul sănătății, Vili Beros, a anunțat noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus pentru următoarele zile. Scopul este acela de a controla și de a reduce adunările în locuri publice și de a reconsidera metodele de intrare din statele vecine, toate fiinf obligate să facă față unei creșteri puternice a numărului de îmbolnăviri.

Cu toate acestea, autoritățile sanitare responsabile nu intenționează să impună restricții de circulație, ci mai degrabă îi îndeamnă pe oameni să respecte cu strictețe măsurile de igienă. Cetățenii sunt sfătuiți să poarte masca de protecție, să își dezinfecteze mâinile și, eventual, hainele și lucrurile personale, să poarte mănuși și să respecte distanța socială.

„Nu ne gândim la interdicții, ci la măsuri mai restrictive de igienă”, a explicat ministrul Beros.

În ceea ce privește organizatorea evenimentelor publice, beneficiarilor li se va cere, de asemenea, să igienizeze locurile de întâlnire și să aibă liste cu cei prezenți, astfel încât orice persoană infectată să poată fi identificată mult mai ușor.

Totodată, personalul magazinelor, centrelor comerciale și facilităților turistice, precum și angajații din baruri și restaurante vor fi cu toții obligați să poarte mască de protecție. 

În prezent, nu există turiști străini care să fi contractat noul virus în Croația, ci doar trei cazuri, care erau deja pozitive la momentul sosirii lor pe coasta Dalmată.

Turiștii depistați pozitiv vor trebui să petreacă perioada de carantina în Croația, în structuri înființate de hotelieri și proprietarii de centre de primire. Numai în cazul în care este posibilă organizarea returului, cu acordul țării de origine, va fi posibilă repatrierea.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Croatia