Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS| India a depăşit pragul de opt milioane de cazuri COVID-19

CORONAVIRUS| India a depăşit pragul de opt milioane de cazuri COVID-19

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 29 Oct 2020, 10:10
CORONAVIRUS| India a depăşit pragul de opt milioane de cazuri COVID-19 Foto: Pixabay Externe

Guvernul indian a anunţat joi că se pregăteşte de un nou val epidemiologic, după ce India a depăşit pragul de opt milioane de cazuri COVID-19,  potrivit Agerpres.

India este a doua cea mai afectată ţară de pandemia de coronavirus după Statele Unite.

India are una dintre cele mai scăzute rate de deces din lume, iar numărul de noi infectări cu noul coronavirus s-a redus în ultimele zile, însă autorităţile se pregătesc pentru o nouă creştere a cazurilor după Diwali, cea mai mare sărbătoare religioasă din ţară marcată pe 14 noiembrie, în timp ce sosirea iernii ameninţă de asemenea să agraveze situaţia.

Având 1,3 miliarde de locuitori, a înregistrat 8.040.203 cazuri de contaminare, în timp ce 120.527 de decese sunt atribuite oficial COVID-19, potrivit ultimului bilanţ oficial.

Capitala financiară Mumbai, cel mai afectat oraş din India cu peste 250.000 de cazuri şi peste 10.000 de decese, are în prezent aproximativ 2.000 de cazuri noi zilnic

Premierul indian Narendra Modi a deplâns recent neglijenţa populaţiei, mai ales nerespectarea regulilor de distanţare socială.

Citeşte mai multe despre:   India,   coronavirus