Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Israel impune măsuri parţiale de carantină / Orașe închise, reuniunile de masă interzise

CORONAVIRUS | Israel impune măsuri parţiale de carantină / Orașe închise, reuniunile de masă interzise

Un articol de: Andrei Ștefan - 04 Sep 2020, 07:21
CORONAVIRUS | Israel impune măsuri parţiale de carantină / Orașe închise, reuniunile de masă interzise Externe

În contextul creșterii numărului cazurilor de coronavirus la nivel national, Israelul va impune, săptămâna viitoare, măsuri parţiale de carantină, a anunţat joi şeful forţei de lucru împotriva pandemiei, Ronni Gamzu.

 

Măsuri parțiale de carantină în Israel

 

Gamzu a catalogat situația drept un ”moment crucial” al țării, în condițiile raportării zilnice a 3.000 de cazuri noi, la o populaţţie de nouă milioane de locuitori.

Acesta a mai acuzat creşterea apatiei faţă de măsurile de distanţare socială în rândul minorităţii arabe şi a ratei ridicate de infecţii cu COVID-19 în comunităţile de evrei ultra-ortodocşi, care trăiesc în comunităţi strânse.

„Vă rog, fără nunţi acum, fără reuniuni de masă...nicăieri. Sunt oraşe în Israel care vor fi plasate în carantină şi închise, în următoarele săptămâni, care se vor confrunta cu dificultăţi economice, sociale şi personale”, a spus Gamzu, citat de Reuters.

Joi, Guvernul israelian a aprobat plasarea în carantină a unor „oraşe roşii”, unde ratele de infectare cu SARS-CoV-2 sunt ridicate. Aproximativ 30 de comunităţi, majoritatea arabe sau cu evrei ultra-ortodocşi, au fost incluse în această categorie.

Și orașul Nazareth a fost inclus în această zonă roșie. Primăria a anunţat că acest lucru s-a făcut în mod nedrept, locuitorii nu au respectat restricţiile, organizând petreceri pentru nunţi şi recepţii acasă, reunind sute de oameni pentru evenimente.

De la începutul pandemiei de coronavirus, în Israel au fost confirmate în total 122.799 de cazuri de infecţii şi 976 de decese.VREME EXTREMĂ în România! A început să ningă abundent

 

Israel a reimpus restricțiile în contextul pandemiei de COVD-19

 

La jumătatea lunii iulie, Israel a restabilit restricțiile de siguranță.

Mai exact, pentru a se evita „izolarea generală din cauza creșterii puternice a morbidității coronavirusului”, majoritatea comerțului neesențial și locurilor publice neesențiale au fost închise în weekend, până la noi ordine.

Săli de sport, magazine, saloane de înfrumusețare și locurile publice (biblioteci, piscine) trebuie să se închidă începând de vineri și până duminică.

Au fost interzise, ​​de asemenea, adunările de mai mult de 10 persoane în spații închise și 20 de în aer liber.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu,a fost aspru criticat pentru această decizie. Acesta s-a confruntat însă cu o situație grea – încercarea de a redeschide economia, încercând totodată să evite un al doilea val al epidemiei, situație din care nu a ieșit, se pare, învingător, numărul cazurilor noi de coronavirus înmulțindu-se.

 

Israel a renunțat la măsura carantinei pentru călătorii din 20 state

 

La jumătatea lunii august, Israelul anunța ridicarea măsurii de plasare în carantină pentru cetăţenii din 20 de state, considerate „verzi” din punctul de vedere al transmiterii noului coronavirus. România nu se află pe listă.

Vor fi exceptaţi de la măsura de carantină călătorii din: Austria, Italia, Estonia, Bulgaria, Marea Britanie, Georgia, Germania, Danemarca, Hong Kong, Ungaria, Grecia, Iordania, Letonia, Lituania, Noua Zeelandă, Slovenia, Finlanda, Canada, Cipru şi Croaţia. Astfel, persoanele care se întorc în Israel după ce au vizitat aceste țări nu vor mai trebui să intre în autoizolare la revenirea din călătorie, scrie timeofisrael.com

Citeşte mai multe despre:   Israel