Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS. Cea mai neagră zi a Italiei: 969 de morți în 24 de ore

CORONAVIRUS. Cea mai neagră zi a Italiei: 969 de morți în 24 de ore

Un articol de: Traian Avarvarei - 27 Mar 2020, 18:57
CORONAVIRUS. Cea mai neagră zi a Italiei: 969 de morți în 24 de ore Foto: pixabay.com Externe

Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în Italia. 969 de persoane contaminate cu COVID-19 au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor anunțate vineri seara de Protecția Civilă italiană, citate de repubblica.it. Astfel, bilanțul deceselor înregistrate în Peninsulă a ajuns la 9.134.

Totodată, Italia are 86.498 de cazuri confirmate, fiind a doua cea mai afectată țară din lume după Statele Unite.

3.732 de pacienți italieni se află în stare critică.

Pe de altă parte, cele mai recente date publicate arată că, în Italia, 10.950 de persoane au câștigat lupta cu COVID-19, fiind declarate vindecate.

Noul bilanț tragic din Peninsulă vine într-un moment în care se aștepta o scădere a numărului deceselor și o încetinire a ritmului de îmbolnăvire. 

Până acum, cel mai mare număr de decese reportat în 24 de ore a fost de 743 persoane care și-au pierdut viața, între 23 și 24 martie.

Astfel, Italia ajunge să depășească de aproape trei ori numărul deceselor raportate de China, țara unde a izbucnit pandemia de coronavirus și care a întrat, în ultima perioadă, într-o curbă descendentă atât în ceea ce privește decesele, cât și în privința noilor cazuri de îmbolnăvire. 

Cele mai recente cifre legate de situația din China indică 3.292 de morți și un total de 81.340 de cazuri de contaminare. 

Revenind la Italia, un grup de cercetători din Peninsulă avertizează că pandemia de COVID-19 va continua să creeze probleme atât în această țară cât și la nivel mondial. O analiză citată de Il Meteo arată că la începutul lunii aprilie, în Italia s-ar putea ajunge la un ritm de 1.200 de decese înregistrate în fiecare zi. 

De altfel, în același sens se îndreaptă și declarațiile directorul Institutului Superior al Sănătății din Italia, Silvio Brusaferro. Acesta a susținut, vineri, într-o conferință de presă, că țara sa nu a atins încă vârful epidemiei de COVID-19

”Nu am atins încă vârful şi cu atât mai puţin l-am depăşit”, a declarat oficialul, citat de Reuters. 

În aceste condiții, Brusaferro estimează că este foarte probabil ca perioada de izolare a populației să fie prelungită și după data de 3 aprilie. 

Citeşte mai multe despre:   Italia,   COVID-19