Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | MAE, noi precizări privind restricțiile impuse cetățenilor români care merg în Austria

CORONAVIRUS | MAE, noi precizări privind restricțiile impuse cetățenilor români care merg în Austria

Un articol de: Irina Mina - 10 Iul 2020, 22:21
CORONAVIRUS | MAE, noi precizări privind restricțiile impuse cetățenilor români care merg în Austria foto: Pixabay Externe

Ministerul Afacerilor Externe au transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că autoritățile austriece au emis, la data de 10 iulie, ordonanța prin care au fost actualizate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Austria.

 

MAE: Persoanele care călătoresc din România nu pot prezenta la intrarea în Austria un test Covid-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea în stat

 

MAE a reamintit că accesul persoanelor provenind din România cu destinația Republica Austria este posibil numai dacă acestea deţin un test biologic molecular SARS-COV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile de la data emiterii, tradus în limba germană sau engleză.

”Pentru persoanele care nu dețin un astfel de test se aplică măsura autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării. În situația în care persoanele călătorind din Romania nu pot prezenta la intrarea în Austria un test Covid-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac”, conform documentului.

Cu toate acestea, dacă pe perioada celor 14 zile de autoizolare este efectuat un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ, măsura autoizolării se suspendă.

Ministerul Afacerilor Externe a mai precizat  că prevederile ordonanței nu se aplică în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre alte destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.

”MAE precizează că autoritățile austriece pot solicita, la frontieră, documente care să justifice intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidență / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.”, se menționează în comunicat.

 Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Norvegia și Finlanda mențin restricțiile pentru români

 

Norvegia și Finlanda au declarat, vineri, că mențin restricțiile pentru cetățenii români care vor să călătorească în acele state, în contextul pandemiei de coronavirus și al creșterii cazurilor din România, din ultimele săptămâni.

Astfel că, autoritățile norvegiene au anunțat menținerea României, alături de Bulgaria, Croația, Luxemburg, Portugalia, Suedia (cu excepția regiunilor Kronoberg, Skåne and Blekinge) și Ungaria, pe lista statelor ai căror cetățeni sau rezidenți vor fi obligați să intre în carantină / izolare la domiciliu pe durata a 10 zile după intrarea pe teritoriul Norvegiei călătorind din țara respectivă.

În acest context, începând cu data de 15 iulie 2020, cetățenii români sau rezidenți în România vor putea călători din România în Norvegia, însă vor fi obligați să intre în carantină / izolare la domiciliu pe durata a 10 zile.

Totodată, Finlanda va menține restricțiile privind intrarea cetățenilor români până la data de 11 august. Mai exact, granițele vor rămâne închise.

”Restricțiile privind traficul de frontierele externe vor continua, cu unele modificări, pentru statele membre ale UE care nu sunt state Schengen, pentru Regatul Unit și anumite state terțe, recomandate de Consiliul Uniunii Europene. Astfel, restricțiile la intrare vor continua în ceea ce privește traficul dintre Finlanda și Bulgaria, Croația, România și Regatul Unit, precum și Monaco, cu restricții similare ca la frontierele interne, aflate în vigoare până la data de 11 august 2020”, se menționează în anunț.

Citeşte mai multe despre:   Austria,   Ministerul Afacerilor Externe