Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Mai mulți voluntari s-au retras din studiul clinic pentru vaccinul anti-COVID-19 al Johnson & Johnson, speriați de problemele apărute la testarea vaccinului AstraZeneca

CORONAVIRUS | Mai mulți voluntari s-au retras din studiul clinic pentru vaccinul anti-COVID-19 al Johnson & Johnson, speriați de problemele apărute la testarea vaccinului AstraZeneca

Un articol de: Elena Stanciu - 16 Sep 2020, 11:42
CORONAVIRUS | Mai mulți voluntari s-au retras din studiul clinic pentru vaccinul anti-COVID-19 al Johnson & Johnson, speriați de problemele apărute la testarea vaccinului AstraZeneca Foto: pixabay.com Externe

Efectele secundare apărute în cazul unui participant la studiu clinic pentru vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania farmaceutică britanică AstraZeneca provoacă îngrijorare în rândul voluntarilor care iau parte la alte studii clinice similare. Așa se face că, în Spania, mai multe persoane au decis să se retragă din studiul pentru vaccinul anti-coronavirus făcut de compania Johnson & Johnson, a anunțat Alberto Borobia, investigatorul şef al programului din Regatul iberic, citat de Reuters.

 

Unii participanți au decis să se retragă din studiile clinice făcute de Johnson & Johnson pentru vaccinul anti-coronavirus

 

”Mulţi ne-au sunat să ne ceară mai multe detalii legate de riscul vaccinării, dacă ceea ce s-a întâmplat are legătură cu vaccinul studiat de noi, acest tip de întrebări”, a declarat Alberto Borobia, fără a preciza numărul de voluntari care au hotărât să nu mai participe la studiu clinic. În același timp, investigatorul a dat asigurări că în continuare există suficienți participanți la studiu, astfel că acesta poate continua.

190 de persoane participă la un studiu clinic de fază a doua pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, studiu care a luat startul la începutul acestei săptămâni, fiind făcut de divizia belgiană Janssen a Johnson & Johnson. Astfel de studii au loc și în Germania și Olanda, cu un număr total de 550 de participanți în cele trei state.

În faza a dooua a acestor studii, specialiștii încearcă să afle care sunt dozele şi regimul de administrare a vaccinului generează cei mai mulţi anticorpi. Potrivit daclarațiilor lui Alberto Borobia, această etapă va avea loc pe parcursul a 14-16 luni. Ulterior, în a treia fază este testată eficacitatea vaccinului, iar intenția celor de la Johnson & Johnson este ca în această etapă să fie testate 60.000 din întreaga lume.

 

Johnson & Johnson, una dintre companiile cu care Comisia Europeană a purtat discuții în vederea achiziționării vaccinului anti-COVID-19

 

Johnson & Johnson se numără printre ele nouă companii care și-au asumat respectarea standardelor științifice în procesul de dezvoltare a unui vaccin anti-COVID-19.  Cum arată Bombonica, fosta soție a lui Liviu Dragnea (GALERIE FOTO)

Totodată, Johnson & Johnson este una dintre cele șase companii cu care Comisia Europeană a purtat discuții în vederea achiziționării unui vaccin anti-coronavirus în momentul în care acesta va fi disponibil. Reprezentanții Executivului comunitar au avut discuții preliminare și cu Sanofi-GSK, CureVac, Moderna, BioNTech-Pfizer și a semnat un prim contract cu AstraZeneca.

 

AstraZeneca a întrerupt studiul vaccinului după reacții advrese apărute la un voluntar din Marea Britanie

 

În urmă cu o săptămână, studiile clinice finale efectuate în Marea Britanie pentru vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford au fost suspendate temporar, după ce unul dintre cei testaţi a avut o reacţie adversă. Asta deşi vaccinul dezvoltat de cele două entități este considerat drept unul dintre cele mai promițătoare din cele aproape 180 raportate de Organizația Mondială a Sănătății, mai ales că depăşise fazele 1 şi 2 de testare.

Îmbolnăvirea a fost raportată la un pacient din Marea Britanie și a fost caracterizata drept o "reacție adversă serioasă", însă, potrivit specialiştilor, este vorba despre o parte normală din procesul de testare a unui nou vaccin.

Între timp, reprezentanții AstraZeneca au anunțat că au reluat testele pentru vaccinul împotriva noului coronavirus.

„Teste clinice ale vaccinului împotriva coronavirusului al AstraZeneca și Oxford au fost reluate în Regatul Unit după ce autoritatea de reglementare sanitară pentru medicamente a confirmat că sunt sigure”, a precizat grupul AstraZeneca.

Citeşte mai multe despre:   Johnson & Johnson,   COVID-19,   coronavirus,   Spania