Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Coronavirus | Marea Britanie vrea să impună carantina instituționalizată pentru toate persoanele care intră în țară din 8 iunie. Măsura a atras numeroase critici

Coronavirus | Marea Britanie vrea să impună carantina instituționalizată pentru toate persoanele care intră în țară din 8 iunie. Măsura a atras numeroase critici

Un articol de: Roxana Mirea - 23 Mai 2020, 09:55
Coronavirus | Marea Britanie vrea să impună carantina instituționalizată pentru toate persoanele care intră în țară din 8 iunie. Măsura a atras numeroase critici Foto: Pixabay Externe

Marea Britanie dorește să impună o nouă măsură pentru a opri răspândirea coronavirusului. Începând cu data de 8 iunie, oamenii care sosesc în țară vor trebui să petreacă 14 zile în carantină, după cum a declarat vineri ministrul de Interne, Pinti Patel. De asemenea, măsura a atras numeroase critici, în special din partea companiilor aeriene care consideră că acesta nu este un mod de a redeschide economia.

 

Inclusiv cetățenii britanici care sosesc din afară vor fi nevoiți să stea în carantină

 

Călătorii care vor veni din afară în Marea Britanie începând cu data de 8 iunie vor fi nevoiți să petreacă o anumită perioadă de timp în carantină pe fondul pandemiei de coronavirus, a declarat ministrul de Interne Pinti Patel vineri. Însă, companiile aeriene avertizează că această măsură le va distruge industria, potrivit Reuters.

Toți cei care vor sosi din afară, inclusiv cetățenii britanici, vor trebui să se autoizoleze timp de 14 de zile și să ofere detalii cu privire la locul în care vor rămâne în cadrul planurilor, care au fost criticate atât de companiile aeriene, de grupurile de afaceri, cât și de politicieni.

„Acum am trecut de perioada de vârf a acestui virus, trebuie să luăm măsuri pentru a ne proteja împotriva cazurilor importate care au declanșat o reapariție a acestei boli mortale”, a declarat Pinti Patel la o conferință de presă.

Cei care încalcă carantina în Anglia ar putea fi amendați cu 1,000 de lire (5.403 lei), iar controalele la fața locului ar fi efectuate de funcționari din domeniul sănătății și de la frontieră.

Carantina nu se va aplica celor care sosesc din Republica Irlanda sau conducătorilor auto de mărfuri, profesioniștilor din domeniul medical și lucrătorilor agricoli sezonieri. Măsurile vor fi revizuite la fiecare trei săptămâni.

Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a sugerat că guvernul ar căuta să negocieze „punți aeriene” pentru călătorii care vin din țări cu rate scăzute de infectare cu coul coronavirus.

În Franța, cel mai apropiat vecin al Marii Britanii de pe continentul european, guvernul a declarat că regretă decizia Marii Britanii. Aceasta era pregătită să impună măsuri reciproce, a declarat agenția de știri AFP, care citează Ministerul Francez de Interne.

Spre deosebire de multe alte țări, Marea Britanie a efectuat puține teste și controale asupra vizitatorilor, cu carantină limitată doar la sosirile din China la începutul epidemiei.

Spania și Italia au introdus norme potrivit cărora cei care sosesc din afară trebuie să se autoizoleze timp de două săptămâni, iar vineri Irlanda a oferit detalii suplimentare pentru propriile sale propuneri de carantină.

 

Companiile aeriene, nemulțumite de carantina impusă în contextul pandemiei de coronavirus

 

Camerele de Comerț Britanice (BCC) au declarat că măsura de carantină generalizată este profund îngrijorătoare și poate fi evitată prin măsuri ferme de siguranță.

„Această abordare va afecta încrederea investitorilor și a întreprinderilor internaționale într-un moment în care este vital să se demonstreze că Regatul Unit poate fi deschis pentru afaceri în siguranță”, a declarat directorul general al BCC, Adam Marshall.

Partidul Laburist, de opoziție, a sprijinit măsurile, dar a declarat că modul în care guvernul a gestionat sosirile din Marea Britanie „nu a avut caracter urgent, coerență și claritate încă de la început”. Unii membri ai Partidului Conservator al premierului Boris Johnson au criticat de asemenea planul.

Printre criticii din industrie se numără șefii companiilor aeriene, care au declarat că măsurile vor avea repercusiuni grave. Michael O’Leary, directorul executiv al companiei Ryanair, a declarat că acestea vor fi „inaplicabile și incontrolabile”.

Companiile Ryanair și easyJet au prezentat planuri de repornire a anumitor zboruri în lunile următoare. Însă, sub planul de carantină, Virgin Atlantic nu va reporni zborurile până în august cel mai devreme.

„Introducerea unei măsuri de carantinare în această etapă nu are sens și va însemna, în cel mai bun caz, un nivel foarte limitat al aviației internaționale”, a declarat Tim Alderslade, director executiv al organismului industrial Airlines UK. „Este vorba doar despre cel mai rău lucru pe care guvernul l-ar putea face dacă scopul lor este să reînceapă economia”.

 

 

Citeşte mai multe despre:   coronavirus,   Marea Britanie