Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Noua Zeelandă a oprit transmiterea transmiterea virusului pe teritoriul țării. Se vor elimina toate restricțiile

CORONAVIRUS | Noua Zeelandă a oprit transmiterea transmiterea virusului pe teritoriul țării. Se vor elimina toate restricțiile

Un articol de: Andrei Ștefan - 08 Iun 2020, 09:55
CORONAVIRUS | Noua Zeelandă a oprit transmiterea transmiterea virusului pe teritoriul țării. Se vor elimina toate restricțiile Externe

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a anunțat că, pe teritoriul țării sale, s-a oprit transmiterea noului coronavirus, urmând a se ridica toate măsurile de restricție, excepție făcând cele de la graniță, notează Reuters.

 

Noua Zeelandă, la nivelul 1 de alertă



Măsurile împotriva noului coronavirus vor fi ridicate mai devreme decât data planificată initial, 22 iunie.

În acest context, guvernul va elimina restricțiile de distanțare socială chiar luni, 8 iunie, la miezul nopții, iar țara va reveni la nivelul 1 de alertă.

„Deși suntem într-o situație mai sigură și mai solidă, drumul către viața pre-COVID nu este ușor, însă hotărârea și dedicarea din timpul acțiunii din sănătate vor fi acum concentrate pe reconstrucția economică”, a declarat premierul neozeelandez.

Astfel, evenimentele publice și private, magazinele, restaurantele, transportul public și chiar turismul își vor desfășura activitatea fără reglementările de distanțare socială impuse până acum.

Pe de altă parte, în Noua Zeelandă cetățenii nu sunt obligați să poarte măști de protecție, aceasta fiind doar o recomandare.

„Strategia noastră a dat rezultate ... și în unele cazuri, peste așteptări”, a spus Ardern la o conferință de presă, transmite Reuters.

 L-au prins cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a zis doar o frază judecătorului şi l-a iertat de tot

Niciun caz de infectare cu coronavirus nu a mai fost raportat



Începând cu data de 27 mai, Noua Zeelandă nu a mai raportat cazuri de noi infectări cu COVID-19 pe teritoriul țării, numărul total de cazuri rămânând la 1.154. De asemenea, doar 22 de decese cauzate de noul coronavirus au fost raportate oficial.

Totodată, autoritățile avertizează că riscul pandemiei de Covid-19 nu a trecut și că acesta va crește pe măsură ce activitatea este reluată treptat. De asemenea o atenție sporită va fi dedicată situației de la frontiere, scrie thespinoff.co.nz. În continuare cetățenii care pătrund în Noua Zeelandă vor fi supuși unor reguli de carantinare strictă.

„Suntem încrezători că am eliminat transmiterea virusului în Noua Zeelandă, dar eliminarea nu este o bornă temporală, ci un efort susținut”, a punctat Jacinda Ardern.

 

Evoluția pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

 

Potrivit celor ma recente date, numărul persoanelor depistate pozitiv cu coronavirus la nivel mondial a depășit, luni, pragul de 7 milioane.

Dintre acestea, mai bine de 3,4 milioane au fost deja declarate vindecate. Alte peste 406.000 au decedat și circa 53.700 sunt în stare gravă.

Statele Unite ale Americii (cea mai afectată națiune la nivel mondial) au depășit pragul de două milioane de infectări, aproape 112.500 de cazuri sondându-se cu decesul pacienților.

După SUA, cele mai afectate țări sunt Brazilia - cu aproape 692.000 de infectări și 37.300 decese - și Rusia - cu 467.600 contaminări și aproape 5.900 decese.

Pe teritoriul României, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până duminică, la ora 13.00, au fost confirmate 20.479 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 189 mai multe față de raportarea transmisă sâmbătă, la aceeași oră.

144 de pacienți cu COVID-19 sunt internați, în acest moment, în secțiile de terapie intensivă. Bilanțul deceselor, la nivel național, a ajuns la 1326. 

Citeşte mai multe despre:   Noua Zeelanda,   coronavirus,   COVID-19