Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe CORONAVIRUS | Patru persoane au murit la bordul unei nave de croazieră ancorată în Panama. La bord sunt 1.243 de pasageri și 586 de membri ai echipajului

CORONAVIRUS | Patru persoane au murit la bordul unei nave de croazieră ancorată în Panama. La bord sunt 1.243 de pasageri și 586 de membri ai echipajului

Un articol de: George Lupu - 28 Mar 2020, 13:33
CORONAVIRUS | Patru persoane  au murit la bordul unei nave de croazieră ancorată în Panama. La bord sunt 1.243 de pasageri și 586 de membri ai echipajului Externe

Patru persoane au murit la bordul unei nave de croazieră de pe coasta Panama, în timp ce alte două au fost testate pozitive pentru COVID-19, a anunțat vineri  compania care deține nava de croazieră.

"Holland America Line poate confirma că patru pasageri au decedat. Gândurile și rugăciunile noastre sunt cu familiile lor și facem tot ce putem pentru a le susține în această perioadă dificilă", a spus compania într-o postare pe Facebook.

Două persoane au fost testate pozitiv cu COVID-19, în timp ce alte 138 de persoane - 53 de pasageri și 85 de membri ai echipajului – sunt carantinați la bordul navei „cu simptome de boală asemănătoare gripei”, a adăugat compania. La bord sunt 1,243 de pasageri și 586 de membri ai echipajului.

Nava Zaandam, care a plecat din Buenos Aires pe 7 martie pentru o croazieră de două săptămâni programată să se încheie în orașul chilian San Antonio pe 21 martie, este în prezent în largul coastei Panama, după ce autoritățile chiliene i-au refuzat să debarce într-unul dintre porturi, scrie euronews.com.

O altă dintre navele companiei, Rotterdam, s-a alăturat joi pentru a furniza materiale medicale și personal medical suplimentar, după ce autoritățile panameze le-au permis să efectueze operațiuni pe navă.

De asemenea, compania intenționează să transfere grupuri de pasageri sănătoși de pe nava Zaandam către nava Rotterdam.

"Doar cei care nu au fost bolnavi vor fi mutați, iar testările vor fi efectuate înainte de transfer", a spus compania, adăugând că prioritatea va fi acordată persoanelor de peste 70 de ani.

Zaandam așteaptă acum autorizația de a tranzita canalul pentru a naviga spre Fort Lauderdale, în Florida.

 

Citeşte mai multe despre:   Panama