Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe COVID-19: Bilanț sumbru în Franța, după două săptămâni de la începutul anului școlar. Zeci de şcoli au fost deja închise

COVID-19: Bilanț sumbru în Franța, după două săptămâni de la începutul anului școlar. Zeci de şcoli au fost deja închise

Un articol de: George Lupu - 16 Sep 2020, 16:01
COVID-19: Bilanț sumbru în Franța, după două săptămâni de la începutul anului școlar. Zeci de şcoli au fost deja închise Foto: Hepta - Abaca Press / Marechal Aurore/ABACA Externe

Situația devine tot mai gravă în Franța, la două săptămâni de la deschiderea anului școlar. Pe fondul creșterii numărului de cazuri noi de coronavirus, 81 de şcoli au fost închise din cauza focarelor în timp ce în circa zece universităţi, inclusiv facultăţi de medicină, au apărut cazuri de COVID-19.

 

Zeci de școli, închise în Franța din cauza pandemiei de COVID-19

 

Ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a precizat că puţin peste 2.100 de clase au fost închise, adică „în jur de 0,13%” din cele 60.000 de şcoli din ţară.

„Aceste cifre sunt încă foarte mici. Este un început bun de an şcolar (...), cel mai bun posibil având în vedere criza sanitară”, a declarat oficialul la televiziunea LCI.

Există 1.200 de noi cazuri de elevi cu COVID în Franța în această săptămână. Deși cifra este una mare, în săptămâna trecută a fost raportat un număr și mai mare de cazuri de infecție în rândul elevilor, scrie Agerpres.

Nici universitățile nu sunt ferite de focare de COVID-19. La Facultatea de Medicină din Montpellier (sud-est), o parte din cursuri au fost suspendate marţi pentru două săptămâni după ce aproximativ şaizeci de studenţi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, după o petrecere.

La Universitatea din Rennes 1 (vest) au fost confirmate 43 de cazuri de COVID-19 în rândul studenţilor la medicină, farmacie şi stomatologie şi s-a decis testarea altor cinci sute de studenţi în această săptămână.

De asemenea, universitatea a suspendat cursurile cu prezenţă fizică timp de şapte zile pentru studenţii din „al doilea şi al treilea an”, care sunt „cel mai afectate”.Bărbatul a plecat într-o călătorie de afaceri și i-a cerut soției să îi trimită o fotografie pe WhatsApp. Când s-a uitat mai bine, a văzut un DETALIU care l-a scos din minți. A cerut imediat DIVORȚUL (FOTO)

 

Franța a înregistrat 7.852 de cazuri noi de SARS-CoV-2 în 24 de ore

 

Epidemia de coronavirus continuă să se dezlănțuie în Franța, unde au fost detectate aproape 8.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, a anunțat Santé Publique France marți.

Mai exact, Santé Publique France a raportat marți, 15 septembrie, în comunicatul său de presă zilnic, 7.852 de cazuri noi de infectare cu Covi-19 în ultimele 24 de ore. Cu o zi înainte, au fost detectate 6.158 de cazuri.

37 de persoane au murit din Covid în Franța în ultimele 24 de ore, aducând în total 30.999 de victime, scrie Le frigaro.

Numărul pacienților care au ajuns în terapie intensivă a crescut în continuare, cu 479 de pacienți noi spitalizați în ultimele 7 zile sau cu 31 de mai mulți în 24 de ore.

Citeşte mai multe despre:   Franta,   covid-19,   an scolar