Cum încearcă austriecii să aducă în țară îngrijitoarele din România, în plină pandemie de coronavirus: Zbor special din Timișoara și ajutoare de stat de sute de euro

Cum încearcă austriecii să aducă în țară îngrijitoarele din România, în plină pandemie de coronavirus: Zbor special din Timișoara și ajutoare de stat de sute de euro
sursa foto: pixabay

Aproape 300 de îngrijitoare din România și din Bulgaria sunt așteptate să sosească luni în Austria, în plină pandemie de coronavirus. În acest moment critic austriecii au mare nevoie de personal din afara țării care să suplinească lipsa de angajați din domeniul asistenței la domiciliu, prin urmare companiile au pregătit două zboruri charter care vor decola luni, în regim de urgență, din Timișoara și din Sofia pentru a aduce în țară 281 de îngrijitoare, scrie publicația wienerzeitung.at.

Pandemia a cauzat blocarea sistemului de îngrijire la domiciliu din Austria și o nevoie disperată de personal din România

Nevoia disperată de personal adus din România a apărut după ce serviciile de îngrijire la domiciliu din Austria, dependente de angajații din Europa de Est au intrat în colaps odată cu extinderea infectărilor cu noul coronavirus. Acest lucru a determinat Guvernul de la Viena să impună restricții dure de circulație, fapt care a atras pierderea iminentă a miilor de îngrijitori aduși din afara țării, inclusiv din România.

Având în vedere că îngrijitorii din aceste state nu mai pot face naveta către Austria derstandard.at estimează că nu mai puțin de 33.000 de austrieci sunt afectați de această situație, după ce alte zeci de mii de îngrijitoare sunt blocate în țările de origine.

Acest context critic îi determină pe austrieci să facă eforturi uriașe pentru a aduce îngrijitoare din România, la mare căutare în Austria pentru asistența la domiciliu, așa cum dovedește zborul special organizat luni de pe aeroportul din Timișoara, cu implicarea Camerei de Comerț din Austria Inferioară.

Această operațiune este una specială, având în vedere că în mod normal nu există curse directe din Timișoara către Austria, așa cum au declarat pentru B1.RO reprezentanții Aeroportului Traian Vuia. (Vezi AICI detalii).

“Avem nevoie de îngrijire”, a declarat Robert Pozdena, reprezentant al Camerei de Comerț din Austria Inferioară pentru wienerzeitung.at. Potrivitt acestuia mulți dintre îngrijitorii aduși din afara țării și-ar fi prelungit timpul de ședere dacă nu era criza provocată de pandemie. „Încă putem oferi Austriei îngrijitori 24 de ore din 24”, a mai precizat Robert Pozdena.

Luând în calcul contextul dificil, Robert Pozdena a declarat că aducerea în Austria a celor 281 de îngrijitoare din România și din Bulgaria nu putea fi realizată fără implicarea autorităților. Este vorba despre o coordonare între ministerele de externe, poliție și alte agenții.

Operațiunea, văzută ca un succes pentru cancelarulSebastian Kurz

Prin urmare presa austriacă vorbește despre implicarea autorităților de la Viena în această operațiune de aducere a îngrijitoarelor din România și despre o strânsă colaborare cu instituțiile de la București. Având în vedere faptul că partidul cancelarului Sebastian Kurz, Partidul Popular Austriac (ÖVP), se bucură de o mare popularitate în rândul Camerei Economice Federale a Austriei, sosirea îngrijitoarelor românce poate fi văzută ca un mare succes pentru Guvernul de la Viena, în ochii mediului de afaceri austriac. La rândul lor, româncele, în calitate de persoane fizice autorizate de către Camera Economică Federală a Austriei se bucură de mare popularitate, având în vedere că sunt dispuse să își exercite în continuare activitatea, în ciuda pandemiei și a restricțiilor de călătorie.

Companiile austriece, dispuse să își asume carantinarea îngrijitoarelor din România

Nevoia este atât de mare de îngrijitoare, încât companiile austriece sunt dispuse să își asume perioada de carantinare a lor. În mod normal toate persoanele care intră în Austria trebuie să prezinte un certificat medical din care să rezulte că nu sunt infectate cu noul coronavirus. Cei care nu au un astfel de certificat trebuie să stea în carantină timp de 14 zile. În această situație se află și îngrijitoarele din România iar pentru asta Camera de Comerț din Austria Inferioară a găsit o soluție. Organizația este dispusă să își asume inclusiv perioada de carantină și au existat discuții în acest sens cu hoteluri și alte companii care oferă servicii de cazare.

Timp de două săptămâni, cât durează carantinarea îngrijitoarelor din România, acestea ar putea fi cazate într-un hotel deja rezervat la Viena-Schwechat, la prețul de 19,50 euro / zi, așa cum au declarat reprezentanții Camerei de Comerț pentru derstandard.at.

Cum încearcă austriecii să le atragă pe îngrijitoarele românce

În ceea ce privește veniturile pe care îngrijitoarele din România le-ar obține, Camera Economică Federală a Austriei (WKÖ) a anunțat de curând un ajutor cuprins într-o primă tranșă între 500 și 1000 de euro, în funcție de venit.

ConsultantulAlex Todericiua explicat pentru B1.RO că, în contextul pandemiei, WKÖ împarte până la 31.12.2020 (termen de depunere a cererii!) „ajutorul de dificultate” („Härtefall”) care se cuvine și se plăteste de îndată (în termen de zile!). Conform legii speciale austriece a epidemiei, acesta se oferă fiecărei persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale care desfășoară, cel târziu de la 31.12.2019, activități independente, cu sau fără licență de liberă practică („Gewerbeschein”).

Acest ajutor de stat se acordă în condițiile în care persoanei în cauză îi este limitat un drept de liber acces printr-o decizie administrativă care împiedică desfășurarea activității ori îi scad veniturile cu minimum 50%, raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut! Fondul astfel pus de Austria la dispoziția titularilor unei activități independente, în rândul carora se pot afla și îngrijitoare românce (cele care nu sunt angajate!) se cifrează la un miliard de euro și nu funcționează pe baza principiului „primul venit, primul servit” pâna se termină banii. (Vezi AICI detalii)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:51 - Un bărbat și-a dat foc în fața ambasadei israeliene din Washington (VIDEO)
23:33 - Bogdan Ivan: Am stabilit cu marile companii de tehnologie, pornind de la Meta, Google și TikTok, să creăm filtre foarte clare pentru a identifica, eticheta și carantina imaginile și sunetele manipulate de AI (VIDEO)
23:14 - Sistemul sanitar din România se pregătește pentru un eventual război. Raed Arafat: Chiar dacă toată lumea spune că este foarte puțin probabil, a fi pregătit este un lucru obligatoriu
22:55 - Oana Țoiu: Nicușor Dan e în continuare primul în preferințele bucureștenilor. Ce a făcut și unde a dus banii sunt exact direcțiile pe care le-a spus în campanie (VIDEO)
22:41 - Ionuț Stroe: Probabil coaliția care se prefigurează și la nivel de București va da soluția pentru Primăria Generală / Datoriile acestui oraș sunt achitate de o guvernare liberală (VIDEO)
22:16 - Gabriel Zetea: Eu personal aș face o alianță în București, PSD și PNL să susțină un candidat comun care să poată să se bată de la egal la egal cu un primar în funcție, cu Nicușor Dan (VIDEO)
21:46 - 4 persoane au murit și alte 3 au fost rănite într-o avalanșă în Franța. Operațiune majoră de căutare
21:29 - Ministrul croat de externe l-a numit „satelit” rusesc pe președintele Serbiei. Aleksandar Vucic: Nu am fost servitorul nimănui niciodată, ceea ce nu se poate spune pentru Grlic-Radman
21:13 - A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49. Anunțul Loteriei Române
20:56 - Șeful serviciului ucrainean de informații militare, Kirilo Budanov: Transnistria nu intenționează să ceară alipirea la Rusia