Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Doi oameni care suferă de o boală rară, din cauza căreia nu pot zâmbi, s-au logodit. Locuiesc în țări diferite, dar abia așteaptă nunta

Doi oameni care suferă de o boală rară, din cauza căreia nu pot zâmbi, s-au logodit. Locuiesc în țări diferite, dar abia așteaptă nunta

Un articol de: B1.ro - 15 Noi 2018, 23:03
Externe

Cei doi îndrăgostiți s-au născut cu o boală rară din cauza căreia nu pot să zâmbească. Sindromul Moebius nu îi lasă pe aceștia să își miște fața sau să afișeze vreo expresie facială. Mai mult decât atât, lor le este greu chiar și să vorbească sau să își miște ochii.

Alex Barker și Erin Smith s-au cunoscut pe un site special creat pentru ca persoanele care suferă de această boală să poată comunica. Chiar după prima lor întâlnire cei doi au realizat că vor să își petreacă toată viața împreună, relatează The Mirror.

Alex Barker și Erin Smith s-au văzut față în față doar de patru ori, dar acum sunt logodiți și abia așteaptă să se căsătorească. Iubirea lor este cu atât mai mare cu cât stau la mii de kilometri distanță, ea în SUA și el în MArea Britanie.

Deși iubita lui nu poate să schițeze gesturi faciale, Alex susține că știe întotdeauna când este fericită, pentru că „întotdeauna își dă capul într-o parte și spune “ooh”.

Sindromul Moebius este atât de rar încât doar 1.000 de oameni din întreaga lume suferă din cauza acestei boli.

 

Foto: The Mirror

Citeşte mai multe despre:   sua,   marea britanie,   moebius
 
 
 
Loading...