Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Cutremur de 5,7 magnitudine la granița dintre Turcia și Iran: Bilanțul victimelor 

Cutremur de 5,7 magnitudine la granița dintre Turcia și Iran: Bilanțul victimelor 

Un articol de: Ramona Zaharia - 23 Feb 2020, 11:57
Externe

UPDATE: Cel puțin nou persoane au murit și alte 40 au fost rănite în urma seismului care s-a produs duminică la granița dintre Turcia și Iran

Potrivit autorităților de la Ankara, peste 1.000 de clădiri s-au prăbușit în urma seismului. 

 

Un cutremur de 5,7 magnitudine s-a produs, duminică, la frontiera dintre Turcia și Iran. Cel puțin șapte persoane au murit, în Turcia, în urma seismului, printre victime aflându-se și trei copii, informează Al Jazeera, care citează un anunț al Ministerului de Interne de la Ankara. 

Echipele de intervenție continuă căutările, existând posibilitatea ca și alte persoane să fie prinse sub dărâmături. 

La ora transmiterii acestei știri, autoritățile din Iran încă evaluează situația. 

Potrivit Centrului European Mediteranean de Seismologie, cutremurul a avut loc la adâncimea de 5 kilometri. 

Seismul a fost resimțit și în orașele iraniene Khoy, Urmiah și Salmas.

Amintim că 40 de persoane au murit, luna trecută, în urma unui cutremur puternic produs în estul Turciei.

Citeşte mai multe despre:   Turcia,   Iran