CUTREMUR puternic în Japonia: S-au înregistrat VICTIME și PAGUBE IMPORTANTE! Specialiștii așteaptă replici
Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs în noaptea de duminică spre luni. Deocamdată, informațiile indică faptul că este vorba despre cinci răniți, raportându-se şi pagube materiale. Autorităţile au emis o alertă în privinţa riscului de producere a unor replici ale seismului.
"Vrem ca zonele care au fost afectate de acest seism puternic să rămână în alertă în timpul săptămânii care vine, întrucât câteva replici ar putea să apară şi să aibă o intensitate de un nivel de 'cinci plus' ” pe scala seismică japoneză, a declarat Toshiyuki Matsumori, unul dintre coordonatorii JMA, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Scala seismică japoneză este utilizată pentru a evalua efectele la suprafaţă generate de un cutremur de pământ. Nivelul "cinci plus" ocupă locul al patrulea în topul celor mai ridicate trepte ale acestui sistem de evaluare. La un seism cu intensitatea "cinci plus", oamenilor le este dificil să meargă fără să se ţină de ceva, iar astfel de seisme pot să doboare diverse obiecte din locuinţe - precum televizoare - şi să distrugă drumuri şi imobile.
Replici puternice ar putea să se producă în următoarele două sau trei zile, a precizat Toshiyuki Matsumori, iar mai multe cutremure importante au fost deja resimţite în regiunea afectată de seismul iniţial.