Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Decesul Reginei Ana, ecou în presa internațională: Românii respectă Cuplul Regal, în special în condiţiile în care sunt tot mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă (VIDEO)

Decesul Reginei Ana, ecou în presa internațională: Românii respectă Cuplul Regal, în special în condiţiile în care sunt tot mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 02 Aug 2016, 12:53
Decesul Reginei Ana, ecou în presa internațională: Românii respectă Cuplul Regal, în special în condiţiile în care sunt tot mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă (VIDEO) Externe

Decesul reginei Ana a produs emoţie nu numai în ţara noastră, ci şi peste hotare. Vestea tristă a făcut înconjurul lumii, iar publicaţii celebre precum Daily Mail sau Washington Post au relatat pe larg despre viaţa Reginei Ana dar şi despre ceea ce a reprezentat Majestatea sa pentru România, potrivit B1 TV.

Agenţii de presă din întreaga lume au anunţat decesul Reginei Ana a României şi au prezentat scurte biografii ale acesteia, potrivit news.ro.

"Deşi opinia publică nu cere reinstaurarea monarhiei în statul membru al Uniunii Europene, românii îi respectă pe Mihai şi pe Ana ca figuri istorice, în special în condiţiile în care sunt tot mai dezamăgiţi de o clasă politică percepută drept coruptă", se arată într-un articol al jurnaliştilor de la Daily Mail.

Publicaţia preia comunicatul Casei Regale, potrivit căruia regina a murit înconjurată de familie, iar funeraliile vor avea loc la Curtea de Argeş. Daily Mail aminteşte că Regina Ana şi Regele Mihai s-au căsătorit în urmă cu 68 de ani, la Atena, şi au împreună cinci fiice. Cuplul regal locuia la Aubonne, în Elveţia, din 2004, şi vizita România în timpul sărbătorilor şi pentru evenimente oficiale.

Şi Washington Post, aminteşte că Ana, născută principesă de Bourbon-Parma, l-a cunoscut pe Regele Mihai în noiembrie 1947, la nunta reginei Elizabeth a II-a, la Londra. "Comuniştii l-au obligat pe Regele Mihai să abdice o lună mai târziu şi să se mute în exil", scriu jurnaliştii celebrei publicaţii. Site-ul Noblesse et Royautes, specializat în informaţii legate de familiile regale din lume, anunţă de asemenea decesul Reginei, la vârsta de 92 de ani şi prezintă o scurtă biografie a acesteia. "Regina a avut fericirea de a putea trăi mai mulţi ani în România. În timpul lungilor săi ani în exil, ea şi-a sprijinit fără încetare soţul, el însuşi foarte slăbit în prezent de vârstă de de boală", scrie portalul.

Informaţia a fost transmisă şi de presa din Republica Moldova. Portalul Unimedia aminteşte că, în urmă cu câteva luni, surse apropiate Familiei Regale anunţau că starea de sănătate a Reginei, în vârstă de 92 de ani, s-a deteriorat. "Regele şi Regina sunt cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Majestatea Sa Regele a împlinit 94 de ani la 25 octombrie 2015, iar Majestatea Sa Regina a sărbătorit 92 de ani la 18 septembrie 2015", adaugă Unimedia.

Citeşte mai multe despre:   regina ana,   Deces,   Regele Mihai,   Casa Regala