Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe După modelul PSD, nici în Italia populiştii nu vor să schimbe nimic. Ba dimpotrivă

După modelul PSD, nici în Italia populiştii nu vor să schimbe nimic. Ba dimpotrivă

Un articol de: Ionescu Tudor - 30 Mai 2019, 23:01
Externe

Deşi partidul său a ieşit pe locul trei la alegerile europarlamentare, vicepremierul Luigi Di Maio nu vrea să renunţe la funcţiile din Guvern, relatează Reuters.

Decizia ar fi fost motivată de rezultatul unui sondaj online, la care au participat doar cei 56.127 de membri partidului. Şi oarecum nesurprinzător, 80% dintre repondenți au fost de acord ca Luigi Di Maio să-şi păstreze funcţiile din guvernul Italiei.

Ulterior, partidul şi-a caracterizat propriul sondaj, la care au luat parte doar membri lui, drept "una dintre cele mai frumoase pagini din istoria de democraţiei directe a Mişcării Cinci Stele".

La alegerile europarlamentare, "Mişcarea Cinci Stele (M5S)" a obţinut doar 17,1% din voturi, clasându-se mult în urma primelor două ocupante.

Pe primul loc s-a clasat "Liga" (alt partid anti-european), care a obţinut 34,3% din voturi. În timp ce pe locul doi s-a clasat "Partidul Democrat", care a obţinut 22,7%.

"Mişcarea Cinci Stele (M5S)", din care provine Luigi Di Maio, este un partid anti-european, care se află la guvernare grație rezultatelor foarte bune obținute la alegerile parlamentare din 2018. Această formatiune politică are o relaţie de colaborare foarte bună cu "Liga", cel de-al doilea partid anti-european din Italia şi care este condus de Matteo Salvini.

De altfel, potrivit Reuters, în urma rezultatului de la europarlamentare, Matteo Salvini ar fi început deja să se comporte ca şi cum ar fi prim-ministru al Italiei, solicitând tăieri de taxe şi schimbarea modului în care este conceput bugetul Uniunii Europene - o mai veche solicitare de-a lui.

Premierul Italiei este Giuseppe Conte.

Foto: Luigi Di Maio, liderul Mișcării Cinci Stele (M5S) (sursă foto: Facebook - Luigi Di Maio)

 
 
 
Loading...