Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Despăgubiri de 750.000 dolari pentru o româncă care a suferit un accident în Statele Unite

Despăgubiri de 750.000 dolari pentru o româncă care a suferit un accident în Statele Unite

O fostă studentă româncă va primi despăgubiri în valoare de 750.000 dolari după ce, în 2010, a fost lovită de un autobuz școlar în timp ce mergea pe bicicletă în statul Maine, relatează Kennebec Journal.

Monica Şemian, în vârstă de 23 de ani, era studentă în Statele Unite în anul 2010. În timp ce se deplasa cu bicicleta în orăşelul Ogunquit (în statul american Maine) pe 9 septembrie 2010, românca a fost acroşată de un autobuz şcolar condus de un şofer al companiei de transport Ledgemere Inc.

Tânăra a fost trântită, iar una dintre roţile din spate ale vehiculului a trecut peste ea, provocându-i răni grave în zona pelvisului.

Românca a intentat o acţiune judiciară împotriva şoferului autobuzului, Marcia Finley, cerând despăgubiri în valoare de un milion de dolari.

Un tribunal din Ogunquit a redus despăgubirile la 750.000 de dolari, considerând că şi tânăra a fost vinovată parţial de producerea accidentului.

Citeşte mai multe despre:   despăgubiri,   romanca,   Statele Unite