Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Directorul metroului din Moscova îi obligă pe angajați și pe șefii de departamente că circule cu trenurile companiei

Directorul metroului din Moscova îi obligă pe angajați și pe șefii de departamente că circule cu trenurile companiei

Un articol de: -
Foto: citylab.com Externe
Șeful sistemului de metrou din Moscova, Dmitri Pegov, a semnat un ordin prin care obligă angajații și șefii de departamente să circule cu trenurile companiei "la fel ca pasagerii obișnuiți", informează BBC.

"Ei ar trebui să vadă în persoană și să înțeleagă ce se întâmplă în departamentul pe care îl supraveghează, cum se desfășoară munca și ce ar trebui îmbunătățit sau schimbat", a explicat Pegov.

Reacțiile la deciziai lui Pegov sunt diverse. "Nu este totul rău în Rusia", scrie un utilizator pe o rețea de socializare. O altă persoană spune, însă, că: "Ar fi bine dacă ar fi scris pe spatele lor că ei sunt managerii. Atunci am putea să ne exprimăm recunoștința față de promptitudinea lor din timpul orelor de vârf".

Metroul din Moscova este unul dintre cele mai aglomerate din lume, cu 195 de stații care deservesc celor peste nouă milioane de pasageri în timpul săptămânii.
 
 
 
Loading...