Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Dmitri Kozak, cunoscut pentru planul de federalizare a Republicii Moldova, numit șef adjunct al administrației prezidențiale ruse

Dmitri Kozak, cunoscut pentru planul de federalizare a Republicii Moldova, numit șef adjunct al administrației prezidențiale ruse

Un articol de: B1.ro - 28 Ian 2020, 14:41
sursa foto: Wikipedia Externe

Fostul vicepremier rus și reprezentantul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova, Dmitri Kozak, a obținut o nouă funcție, fiind numit de către Putin șef adjunct al administrației prezidențiale.

Acesta a devenit celebru  în spațiul dintre Prut și Nistru în anul 2003, când propunea un Memorandum ce-i purta numele, prin care era prevăzută federalizarea Repulbicii Moldova, ca soluâionare definitivă a conflictului dintre Chișinău și regimul separatist din Transnistria. Totodată, „Planul Kozak” prevedea staționarea trupelor rusești, încă prezente pe Nistru, în spațiul pruto-nistrean până în 2023, scrie jurnal.md.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a precizat că Dmitri Kozak va continua proiectele inițiate în R. Moldova.

Potrivit șefului statului, în timpul vizitei sale la Moscova săptămâna trecută, acesta a discutat eventualele schimbări la ședința interguvernamentală. 

„Cunoaștem că deja are un nou guvern. Ați observat că săptămâna trecută am fost la Moscova. Am avut întrevedere și cu domnul Kozak, care a plecat din Guvern și a preluat o funcție în administrația lui Putin și se va ocupa de CSI, Uniunea Euroasiatică și cel mai probabil de dosarul privind problemele economice ale Moldovei. Toate proiectele vor avea o dinamică și mai bună", a declarat Igor Dodon.

 

 
Loading...