Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe După Maia Sandu, şi Igor Dodon pleacă în vizită în Statele Unite: Preşedintele Republicii Moldova despre politica externă a ţării și despre Transnistria (FOTO)

După Maia Sandu, şi Igor Dodon pleacă în vizită în Statele Unite: Preşedintele Republicii Moldova despre politica externă a ţării și despre Transnistria (FOTO)

Un articol de: Sebastian Pricop - 22 Sep 2019, 21:24
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Aleksey Nikolskyi Externe

Preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat că va pleca într-o vizită oficială în Statele Unite unde va participa la Adunarea Generală ONU, prilej cu care va avea un discurs  "despre problemele și realizările Republicii Moldova, despre particularitățile politicii interne și externe, despre perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean și multe altele”.

"Întreprind o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii care va dura o săptămînă și va include mai multe evenimente la New York.

Evenimentul cheie este discursul pe care îl voi rosti de la tribuna Adunării Generale a ONU. Voi vorbi despre problemele și realizările Republicii Moldova, despre particularitățile politicii interne și externe, despre perspectivele de soluționare a conflictului transnistrean și multe altele.

De asemenea, la New York, voi avea întrevederi bilaterale cu mai mulți lideri din străinătate și reprezentanți ai conducerii americane, cu influente organizații evreiești și cercuri de afaceri.

Consider această vizită drept una din cele mai importante în anul curent din punct de vedere al promovării politicii externe echilibrate.", a scris Igor Dodon pe Facebook.

Reamintim că Maia Sandu a făcut recent o vizită în SUA, ocazie cu care a avut o întrevedere şi cu vicepreşedintele american Mike Pence.

Citeşte mai multe despre:   Maia Sandu,   Igor Dodon,   Republica Moldova,   Statele Unite
 
 
Loading...