Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Igor Dodon, anunţ important privind menţinerea păcii pe Nistru: 'Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate lângă satul Colbasna'

Igor Dodon, anunţ important privind menţinerea păcii pe Nistru: 'Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate lângă satul Colbasna'

Un articol de: Sebastian Pricop - 24 Aug 2019, 12:57
Foto: Igor Dodon Externe

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, cu ocazia primei vizite efectuate de un asemenea oficial de la Moscova în istoria vecinului nostru de peste Prut.

Cu această ocazie, Igor Dodon a anunţat şi o măsură cu rol important în operaţiunea de menţinere a păcii pe Nistru. Mai exact, Rusia a propus iniţierea procesul de utilizare a muniţiilor stocate în satul transnistrean Colbasna.

Numeroase voci au acuzat un risc uriaş pentru Republica Moldova prin plasarea acestor muniţii pe partea transnistreană a Nistrului.

"Rusia propune să inițieze procesul de utilizare a munițiilor stocate lîngă satul Colbasna în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fiind gata să instaleze echipamentul necesar în acest sens. 

Aceasta idee a fost pronunțată în cadrul întrevederii Ministrului Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, cu Președintele Republicii Moldova. Domnul Șoigu se află într-o vizită în țara noastră, la invitația mea.

I-am mulțumit Ministrului Apărării, iar în persoana lui – conducerii FR, remarcînd faptul că realizarea acestei măsuri va contribui la reducerea tensiunii în regiune. 

Am dat asigurării Ministrului Apărării că propunerea dată în scurt timp va fi transmisă participanților formatului de negocieri 5+2 de reglementare a diferendului transnistrean.

În continuarea întrevederii am remarcat faptul că astăzi are loc prima vizită a Ministrului Apărării al Federației Ruse în Republica Moldova pe parcursul a 28 de ani de independență. I-am mulțumit domnului Șoigu pentru acceptarea invitației mele, menționînd simbolismul faptului că dumnealui se află la Chișinău anume în ziua cînd noi marcăm aniversarea a 75-a a eliberării capitalei Moldovei în cadrul operațiunii Iași-Chișinău. 

În cursul dialogului am fost unanimi în opinia privind importanța restabilirii parteneriatului strategic între țările noastre, inclusiv la nivel de Parlament și Guvern. Am adus mulțumiri Federației Ruse pentru asistența acordată Moldovei în domeniul comercial-economic, în sfera protecției cetățenilor Moldovei, dar și pentru rolul ei important în reglementarea conflictului transnistrean. În context am accentuat impactul operațiunii de menținere a păcii", a scris Igor Dodon.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Igor Dodon,   Rusia
 
 
 
Loading...