Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Doi generali irakieni au fost ucişi într-un atentat cu mașină-capcană la nord de oraşul Ramadi

Doi generali irakieni au fost ucişi într-un atentat cu mașină-capcană la nord de oraşul Ramadi

Un articol de: - 28 Aug 2015, 10:15
Externe

Doi generali irakieni au fost uciși într-un atentat cu mașină-capcană revendicat de gruparea Stat Islamic, care a fost comis la nord de Ramadi, informează RFE-RL.

Adjunctul şefului Comandamentului pentru Operaţiuni în Anbar, generalul maior Abdel Rahman Abu Raghif, şi generalul de brigadă Safin Abdel Majid, comandantul Diviziei a 10-a, au fost uciși alături de alte trei persoane.

Jihadiștii de la Stat Islamic au lansat o ofensivă în iunie 2014 și au cucerit teritorii mari din Irak. Forțele proguvernamentale luptă împotriva lor și în provincia Anbar.

Porțiuni mari din vestul țării, inclusiv această provincie, nu se află sub controlul guvernului, dar forțele loiale Bagdadului au reușit să recucerească mare parte din teritoriul de la nord de Bagdad.

Jihadiștii au mai cucerit și alte teritorii în nordul Siriei, în apropiere de granița cu Turcia. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Irak,   stat islamic,   terorism,   atentat
 
 
 
Loading...