Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe DOLIU ÎN POLITICĂ! A murit președintele SENATULUI din Cehia (FOTO)

DOLIU ÎN POLITICĂ! A murit președintele SENATULUI din Cehia (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 21 Ian 2020, 11:43
Galerie foto (1) Externe

Este doliu în politica din Cehia! A murit președintele Senatuli, Jaroslav Kubera, la vârsta de 72 de ani, la scurt timp după ce ar fi ținut un discurs în parlament.

A fost unul dintre cei mai respectați și contestați deopotrivă lideri politici din această țară. Deși se afla mai mereu la cuțite cu președintele statului, Milos Zeman, cei doi erau prieteni în viața de zi cu zi.

ȘOC ȘI GROAZĂ LA MORMÂNTUL LUI ARSENIE BOCA! PROFEȚIA SE ADEVEREȘTE! URGIA VINE PESTE ROMÂNIA, FRAȚILOR (GALERIE FOTO)

De altfel, printre primii politicieni care au reacționat s-a numărat șeful statului ceh.

Jaroslav Kubera a ținut un discurs la congresul partidului său chiar în weekend și nu se știa că suferă de vreo boală gravă. A fost cel de-al doilea înalt funcționar public din țară după președinte.

Kubera, un fost un primar popular al orașului balnear din nordul ţării, Teplice, cunoscut pentru discursurile sale sincere și abordarea de bun-simț a politicii, a fost apreciat de mulți, precum și disprețuit de adversari.

S-A TERMINAT! MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ URGIA: ''NE APROPIEM CU PAȘI REPEZI...''

În ultimele săptămâni, Kubera avea în plan de a vizita Taiwanul luna viitoare. Kubera era cunoscut pentru opoziția sa față de politicile de combatere a schimbărilor climatice. Avea 72 de ani, căsătorit şi două fiice.

Funcţia de președinte a Senatului va fi ocupată temporar de vicepreședintele Jiri Ruzicka, ales dintr-o coaliție formată din partidele TOP09 și STAN, potrivit nytimes

Citeşte mai multe despre:   Cehia
 
Loading...