Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Trei zile de doliu național în SUA, în memoria victimelor răpuse de COVID-19 / Drapelele vor fi coborâte în bernă

Trei zile de doliu național în SUA, în memoria victimelor răpuse de COVID-19 / Drapelele vor fi coborâte în bernă

Un articol de: Andrei Ștefan - 22 Mai 2020, 07:37
Trei zile de doliu național în SUA, în memoria victimelor răpuse de COVID-19 / Drapelele vor fi coborâte în bernă Externe

Noul coronavirus continuă să facă victime la nivel mondial. Până în prezent, peste cinci milioane de persoane au fost depistate pozitiv cu SARS-COV-2, în timp ce numărul total al deceselor a depășit pragul de 330.000.

SUA este cea mai afectată națiune de pandemia de coronavirus, cu peste 1,5 milioane de contaminări confirmate și aproape 95.000 de decese.

În memoria victimelor pandemiei, preşedintele American Donald Trump a luat  decizia de coborâre în bernă a drapelului Statelor Unite,  de pe toate clădirile federale, timp de trei zile (de vineri până duminică), notează Barron`s.

„Voi coborâ în bernă steagurile de pe clădirile federale şi monumentele naţionale în următoarele trei zile în memoria americanilor pe care i-am pierdut din cauza coronavirusului”, a declarat, într-o postare pe Twitter, șeful statului american.

De asemenea, drapelele vor rămâne coborâte în bernă şi luni, zi în care poporul american celebrează Ziua Memorială, în amintirea soldaţilor americani căzuţi în luptă.

Inițiativa a aparținut liderilor democraţi din opoziţie, care îl acuză constant pe Donald Trump de lipsă de empatie. Astfel, aceștia i-au sugerat președintelui să decidă coborârea în bernă a drapelului atunci când pragul de 100.000 de morţi va fi depăşit.

„Aceasta ar exprima un doliu de care toată lumea din ţara noastră are atât de mare nevoie”, au argumentat preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi liderul minorităţii democratice din Senat Chuck Schumer.

 

Al doilea val de coronavirus este așteptat în SUA

 

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor avertizează că un al doilea val de COVID-19 ar putea lovi țara la iarnă, în același timp cu sezonul gripei.

„Există posibilitatea ca asaltul virusului asupra națiunii noastre în iarna viitoare să fie chiar mai dificil decât cel pe care tocmai l-am trecut. Vom avea epidemie de gripă și coronavirus în același timp”, a declarat directorul CDC, Robert Redfield, citat de The Guardian.

Și epidemiologul Anthony Fauci, expertul în boli infecţioase ce îl consiliază pe preşedintele Donald Trump în probleme legate de COVID-19, consideră „inevitabil” un al doilea val de coronavirus. Acesta se așteaptă la o „toamnă rea şi o iarnă rea”, precizând că „nu există nicio şansă să fim cruţaţi”.

„Virusul va decide pentru noi. Este imprevizibil. Totul depinde de modul în care vom reacţiona în toamnă, de eficienţa cu care noi, ca societate, vom reacţiona la inevitabila epidemie care se va (re)produce”, a declarat acesta.

 

Primul vaccin pentru COVID-19 testat în SUA are rezultate promițătoare

 

După ce ChAdOx1 nCov-19, vaccinul testat la Universitatea Oxford care era considerat favorit în eradicarea virusului, s-a dovedit ineficient, atenția lumii s-a mutat spre primele rezultate ale vaccinului companiei Moderna, primul testat în Statele Unite.

Potrivit datelor preliminare, acesta a produs anticorpi protectori într-un grup mic de voluntari sănătoşi, notează Reuters.

Mai exact, o analiză a reacţiei pe opt persoane a arătat că cei care au primit o doză de 100 de micrograme şi o doză de 25 de micrograme au înregistrat niveluri de anticorpi protectori pentru apărare faţă de virus superioare faţă de cei identificaţi în organismul unor persoane care s-au recuperat după infecția cu COVID-19.

„Acestea sunt descoperiri semnificative, dar este faza I a studiului clinic care a inclus numai opt oameni. Această fază a fost destinată siguranţei. Nu eficacităţii”, a declarat dr. Amesh Adalja, expert în boli infecţioase la Johns Hopkins Center for Health Security.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Donald Trump,   coronavirus,   COVID-19,   coronavirus decese