Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Fostul ministru al Brexitului aruncă BOMBA: Acordul negociat de Theresa May, MAI RĂU decât rămânerea în UE!

Fostul ministru al Brexitului aruncă BOMBA: Acordul negociat de Theresa May, MAI RĂU decât rămânerea în UE!

Un articol de: B1.ro - 23 Noi 2018, 15:25
Fostul ministru al Brexitului aruncă BOMBA: Acordul negociat de Theresa May, MAI RĂU decât rămânerea în UE! Externe

Dominic Raab, fost ministru al Brexitului, continuă criticile la adresa acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE propus de premierul Theresa May. El consideră că acest acord ar fi „chiar mai rău” decât rămânerea în Uniunea Europeană.

Raab, un politician pro-Brexit, care a demisionat din Guvern în semn de protest faţă de acordul negociat de Theresa May cu UE, a spus că nu susţine rămânerea în blocul comunitar, dar că planul premierului este inferior acestei variante.

„Nu trebuie să fac această alegere. Îmi pare rău, nu voi analiza scenarii ipotetice. Voi lupta pentru cel mai bun şi de succes Brexit”, a afirmat Raab, întrebat la BBC Radio 4 ce ar face dacă ar avea de ales între planul lui May şi rămânerea în UE.

„Nu susţin rămânerea în UE, dar dacă aş avea de ales între acest acord şi rămânerea în UE, adică să avem aceleaşi reguli dar fără vreun control asupra lor, da, cred că acest acord ar fi chiar mai rău”, a precizat fostul ministru, potrivit news.ro.

Fostul ministru a fost întrebat şi despre informaţiile apărute în presă conform cărora miniştrii iau în considerare un Brexit fără acord şi să ceară UE să mai acorde Regatului Unit încă un an de tranziţie şi să plătească la schimb. 

„Cu siguranţă aş fi de acord să facem o ofertă finală mai bună şi să luăm în calcul un Brexit fără acord, dar nu cred că aceasta este calea aleasă de prim-ministru. Îmi respect toţi colegii din cabinet, de la cei care au făcut campanie pentru a rămâne sau pentru a pleca până la cei care sunt neutri”, a răspuns Raab, adăugând: „Realitatea este că avem acest acord pe masă... Cred că, inevitabil, parlamentul va respinge acest acord  şi cred că atunci vom vedea celelalte alternative”.

Raab a demisionat săptămâna trecută, la o zi după ce Executivul a aprobat planul premierului Theresa May pentru relaţia Marii Britanii cu UE post-Brexit
El a afirmat că nu poate susţine acest acord, făcând referire în scrisoarea sa de demisie la aranjamentele privind evitarea unei graniţe stricte cu Irlanda printr-un acord „de rezervă” pe care l-a numit „o ameninţare la integritatea Regatului Unit”.

Citeşte mai multe despre:   Dominic Raab,   Brexit,   Theresa May,   UE,   Marea Britanie