Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump: „Biden poate intra în Casa Albă ca Președinte doar dacă poate dovedi că ridicolele sale «80.000.000 de voturi» nu au fost obținute fraudulos sau ilegal”

Donald Trump: „Biden poate intra în Casa Albă ca Președinte doar dacă poate dovedi că ridicolele sale «80.000.000 de voturi» nu au fost obținute fraudulos sau ilegal”

Un articol de: Vladimir Ionescu - 27 Noi 2020, 18:42
Donald Trump: „Biden poate intra în Casa Albă ca Președinte doar dacă poate dovedi că ridicolele sale «80.000.000 de voturi» nu au fost obținute fraudulos sau ilegal” foto: Hepta.ro / Zuma Press / Erin Schaff Externe

Donald Trump, președintele în exercițiu al Statelor Unite, susține că atunci când lumea va vedea „frauda electorală masivă” din Detroit, Atlanta, Philadelphia și Milwaukee, Joe Biden va avea „o mare problemă nerezolvabilă”.

Ce a spus Donald Trump despre Joe Biden 

 

„Biden poate intra în Casa Albă ca Președinte doar dacă poate dovedi că ridicolele 80.000.000 de voturi ale sale nu au fost obținute fraudulos sau ilegal. Când vedeți ce s-a întâmplat în Detroit, Atlanta, Philadelphia și Milwaukee, fraudă electorală masivă, el are o problemă mare nerezolvabiă”, a scris președintele american în funcție, vineri, pe Twitter.

 

Biden can only enter the White House as President if he can prove that his ridiculous “80,000,000 votes” were not...

Publicată de Donald J. Trump pe Vineri, 27 noiembrie 2020

Deși proiecțiile naționale îl creditează pe Joe Biden cu victoria și însuși președintele în exercițiu a încuviințat demararea procedurilor formale de tranziție către viitoarea administrație, Donald Trump continuă să susțină că el este câștigătorul de drept și contestă în instanțe rezultatele alegerilor din mai multe state. El, echipa și o mare parte a susținătorilor săi pun la îndoială integritatea scrutinului din 3 noiembrie, reclamând mai multe aspecte ale manierei în care s-a desfășurat procesul de votare, dar și cel de numărare.

Același Donald Trump a demontat speculațiile potrivit cărora nu intenționează să cedeze în cazul în care justiția americană nu îi dă dreptate. Președintele în funcție a anunțat că, dacă Joe Biden va obține majoritatea la votul din Colegiul Electoral, va părăsi Casa Albă.

Chiar și așa, echipa lui Donald Trump a obținut în această săptămână două succese de etapă în lupta juridică pe care o poartă în instanțele din mai multe state americane. Este vorba despre decizii din statele Pennsylvania și Nevada.

Un tribunal din Pennsylvania s-a alăturat republicanilor care contestă rezultatele din acest stat, scrie The Washington Times, care notează că judecătorul a oprit continuarea procesului statal de certificare a rezultatelor. 

Totodată, un judecător din Nevada a fost de acord să permită echipei lui Trump să prezinte presupusele probe care, potrivit campaniei republicane, vor scoate în lumină frauda și ilegalitățile care ar fi viciat rezultatul din acest stat – de altfel, ei susțin că sunt suficiente cât să inverseze deznodământul și să devină un exemplu pentru acțiunile demarate în instanțele din alte state, transmite Washington Examiner.Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

Statul Nevada (6 electori) a certificat rezultatele de la alegeri, marți, iar Joe Biden a fost dat câștigător și în acest stat. La fel s-a întâmplat și în Pennsylvania (20 de electori) inițial.

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump