Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump ameninţă China cu o nouă rundă de taxe vamale ce ar totaliza alte câteva sute de miliarde de dolari

Donald Trump ameninţă China cu o nouă rundă de taxe vamale ce ar totaliza alte câteva sute de miliarde de dolari

Un articol de: Tudor Ionescu - 02 Aug 2019, 11:19
Sursă foto: hepta.ro Externe

Statele Unite va impune taxe vamale de 10% pe importuri de produse chinezeşti în valoare de 300 de miliarde de dolari, începând de la 1 septembrie, a anunţat preşedintele american, Donald Trump, într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Twitter.

Cu toate acestea, tot el, tot joi şi tot pe Twitter, se arăta optimist cu privire la "un viitor luminos" al relaţiilor comerciale sino-americane.

"Aşteptăm cu nerăbdare continuarea dialogului nostru pozitiv cu China cu privire la un acord comercial comprehensiv, şi simt că viitorul dintre ţările noastre este unul luminos", a precizat Donald Trump într-un mesaj postat pe Twitter.

"...în timpul discuţiilor, Statele Unite vor începe, pe 1 septembrie, să aplice un tarif mic, de 10%, pe restul importurilor de bunuri şi produse din China, în valoarea de 300 de miliarde de dolari. Acestea nu includ importurile de 250 de miliarde de dolari taxate deja cu 25%”, a scris Trump într-un alt mesaj de pe Twitter.

Statele Unite şi China au încheiat, miercuri, o altă rundă de discuţii, care potrivit Reuters au dat puţine semne de progres. Cu toate acestea, ambele ţări au descris negocierile drept constructive. 

O altă rundă de discuţii este programată să aibă loc în septembrie.

Foto: Donald Trump în timpul unui miting electoral (sursă foto: Twitter / Donald Trump)

Cronologia războiului comercial SUA-China

  • 1 august 2019 - Președintele american, Donald Trump, amenință China cu impunerea unor noi taxe vamale de 10% pe produse în valoare de 300 de miliarde de dolari;
  • 29 iunie 2019 - China și Statele Unite anunță formarea unui "armistițiu comercial";
  • 31 mai 2019 - China amenință cu publicarea unei liste "fără precedent" de indivizi, grupuri şi firme "nesigure", care afectează interesele companiilor chineze
  • 31 mai 2019 - China impune taxe vamale de 25% pe produse americane în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 29 mai 2019 - China amenință cu restricţionarea mineralelor rare - ea fiind cel mai mare producător de astfel de resurse şi deţinătoarea celei mai mari rezerve;
  • 7 mai 2019 - Donald Trump anunță eșecul negocierilor comerciale cu China și creşterea taxelor vamale impuse deja de 200 de miliarde de dolari;
  • 18 septembrie 2018 - China impune taxe vamale de 5-10% pe produse în valoare de în valoare de 60 de miliarde de dolari;
  • 17 septembrie 2018 - SUA impune taxe vamale de 10% (ulterior de 25%) pe produse în valoare de 200 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018 – China impune taxe vamale de 25% pe produsele energetice americane, în valoare de 16 de miliarde de dolari;
  • 23 august 2018 - SUA impune taxe vamale de 25%, pe produse în valoare de 23 de miliarde de dolari;
  • 6 iulie 2018 - SUA impune Chinei taxe vamale în valoare de 34 de miliarde de dolari;
  • 4 aprilie 2018 - China impune taxe vamale pe produse americane în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 3 aprilie 2018 - SUA impune taxe vamale pe produse electronice în valoare de 50 de miliarde de dolari;
  • 2 aprilie 2018 - China impune taxe vamale de 25% pe carnea de porc și de 15% pe o serie de produse agricole şi din oţel.
 
 
 
Loading...