Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Donald Trump, oficial al 45-lea președinte al SUA: Republicanul a depus jurământul de învestitură (VIDEO)

Donald Trump, oficial al 45-lea președinte al SUA: Republicanul a depus jurământul de învestitură (VIDEO)

Un articol de: - 20 Ian 2017, 19:01
Externe

Donald Trump este, oficial, al 45-lea președinte al Statelor Unite. Republicanul a depus jurământul de credință pe scările Capitoliului din Washington D.C, în prezenţa preşedintelui Curţii Supreme, John G. Roberts.

Donald Trump a depus jurământul cu mâna pe două Biblii. Este vorba despre Biblia lui Abraham Lincoln, aceeaşi folosită de al 16-lea preşedinte în 1861, și de o Biblie primită în 1955 de la mama sa, Mary Anne MacLeod Trump.

”Eu, Donald J. Trump, jur că voi executa cu credință atribuțiile impuse de funcția de președinte al SUA și voi face tot posibilul să păstrez, să potejez și să apar Constituția SUA. Așa să mă ajute Dumnezeu!”, sunt cuvintele jurământului de învestitură, rostite de Donald Trump.

Cu câteva minute înainte de Donald Trump a depus jurămânul de învestitură vicepreședintele american Mike Pence. 

Donald Trump, oficial al 45-lea președinte al SUA: Republicanul a depus jurământul de învestitură

Mike Pence a depus jurământul de învestitură în funcția de vicepreședinte al SUA

Citeşte mai multe despre:   Donald Trump,   juramant
 
 
Loading...