Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Doua românce, CANDIDATE la alegerile din Italia

Doua românce, CANDIDATE la alegerile din Italia

Un articol de: - 02 Mar 2018, 16:55
Externe

Două românce cu dublă cetăţenie candidează la alegerile pentru reînnoirea Consiliilor executive, de pe 4 martie, în două din cele mai importante regiuni ale Italiei, Lazio şi Lombardia.

Decizia acestora de a candida a fost rezultatul unui parcurs de participare civică şi politică, informează Hotnews.

„Poate ar trebui să scriu o carte despre viaţa mea, cum spun prietenii şi soţul meu care mă cunoaşte de peste două decenii. Am luptat mereu împotriva prejudecăţilor legate de femei, pentru a demonstra că a fi femeie şi a te afirma într-o lume a bărbaţilor, este mai greu decât a demonstra doar că ai şi creier şi caracter. El (Antonio Ingroia, n.r.) atrage atenţia asupra faptului că societatea italiană este suprimată prin nerespectarea mai multor legi, chiar din partea legiuitorilor însăşi. Aşa s-a născut această mişcare, o listă civică, Lista del Popolo pentru Constituţia Italiană. Ştiu că mi-a propus să candideaz pentru că a văzut în mine o luptătoare pentru aceeaşi cauză. O persoană de încredere, cu aceleaşi valori cu ale domniei sale” şi-a motivat Corina Constantinescu candidatura, menţionând că a ales acest lucru în urma invitaţiei primite de la liderul listei sale, Antonio Ingroia, fost magistat care a înfiinţat mişcarea „Lista Poporului pentru Constituţie”.

De asemenea, Lucica Bianchi spune că a primit invitaţia de candida din partea lui Stefani Parisi, fost candidat de dreapta la Primăria oraşului Milano: „A fost un parcurs de viaţă care a avut la bază cultura, educaţia şi un angajament civic. Am fost mereu în contact cu colegii, în biblioteci şi academii, planificând căi de voluntariat cultural. A fost o decizie la care am meditat, înainte de a accepta. Cred că mi s-a propus să candidez pentru că a contat pregătirea pe care o am în diferite domenii (cultură, artă, filozofie, istorie, educaţie) şi eu sunt dispusă să pun ceea ce ştiu la dispoziţia cetăţenilor din regiunea Lombardia”.

Celor două liste li s-au acordat slabe şanse de către sondajele şi site-urile de analiză politică. Doar persoanele cu cetăţenie italiană vor putea să voteze la aceste algeri.

Citeşte mai multe despre:   Italia
 
 
 
Loading...