Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Drone americane, interceptate de aviația rusă deasupra teritoriului Siriei

Drone americane, interceptate de aviația rusă deasupra teritoriului Siriei

Un articol de: - 07 Oct 2015, 20:11
Drone americane, interceptate de aviația rusă deasupra teritoriului Siriei Foto: wikimedia.org Externe

Mai multe drone militare americane au fost interceptate de avioanele de vânătoare ruse, deasupra Siriei. Afirmația a fost făcută de doi oficiali americani, aceștia precizând că cel puțin trei drone americane fiind interceptate, de la începerea raidurilor aeriene pe teritoriul sirian.

"După primul incident, ne-am gândit că ruşii au avut noroc. Apoi, s-a mai întâmplat de două ori", a declarat un oficial american, potrivit mediafax.

Un alt oficial militar american a declarat că aceste incidente au avut loc deasupra unor zone aflate sub controlul rețelei teroriste Stat Islamic, dar că avioanele ruse nu au încercat să doboare dronele americane, ci doar au zburat aproape de ele.

"Avioanele de vânătoare ruse au zburat foarte aproape, dar nu au blocat zborul dronelor", a declarat oficialul american.

Armata americană folosește în Siria aparate fără pilot, comandate de la sol, de tip MQ-1 Predactor. Aceste modele de drone sunt vizile pe aparatele radar al avioanelor militare.

Citeşte mai multe despre:   Siria