Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Egiptul va prelungi starea de urgență cu încă trei luni

Egiptul va prelungi starea de urgență cu încă trei luni

Un articol de: - 22 Iun 2017, 19:51
Egiptul va prelungi starea de urgență cu încă trei luni Externe

Egiptul va extinde starea de urgență cu încă trei luni după ce guvernul de la Cairo a aprobat propunerea președintelui Abdel Fattah al-Sissi în acest sens, a anunțat joi cabinetul egiptean, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Parlamentul egiptean a aprobat în unanimitate în aprilie instituirea stării de urgență pentru trei luni, după atentatele cu bombă contra a două biserici copte, soldate cu cel puțin 45 de morți și peste o sută de răniți.

Starea de urgență, care urma să expire la sfârșitul lunii iunie, a fost prelungită cu trei luni, se arată în comunicatul guvernului, ceea ce înseamnă că va fi valabilă până la sfârșitul lunii septembrie.

Starea de urgență sporește considerabil puterile poliției în materie de arestare, supraveghere și poate impune restricții libertății de mișcare.

Egiptul a fost timp de 30 de ani sub stare de urgență, care nu a fost anulată decât cu o lună înaintea sosirii la putere a președintelui Morsi, în 2012.

Abrogarea sa a fost una dintre cererile principale ale activiștilor care au condus revolta din 2011 împotriva lui Hosni Mubarak.

După destituirea lui Morsi în vara lui 2013, starea de urgență a fost decretată pentru o lună, timp în care forțele de securitate au reprimat în sânge partizanii islamiști ai fostului președinte și când bisericile și proprietățile creștine au fost atacate.

 

Mircea Badea şi-a arătat WhatsApp-ul la televizor, iar oamenii N-AU PUTUT CREDE când au văzut ce are în conversaţii

Citeşte mai multe despre:   Egipt,   Hosni Mubarak