Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Elveția: O româncă a fost expulzată pentru că și-a aranjat căsătoria cu un chelner

Elveția: O româncă a fost expulzată pentru că și-a aranjat căsătoria cu un chelner

Un articol de: - 15 Oct 2015, 22:04
Elveția: O româncă a fost expulzată pentru că și-a aranjat căsătoria cu un chelner Foto: soccerway.com Externe

Curtea Supremă de Justiție din Elveția are pe rol un caz mai puțin obișnuit. O româncă, în vârstă de 44 de ani, este obligată de istanță să părăsească Elveția.

Românca este din 2002 în Elveția și a lucrat timp de 4 ani ca dansatoare de cabaret într-o localitate, în apropriere de Basel. Ea s-a căsătorit în urmă cu 9 ani cu un bărbat cu 12 ani mai mic decât ea.

Căsătoria a fost aranjată și femeia a plătit 20.000 de francți elvețieni pentru a duce la bun sfârșit acest fapt. Între timp, ea avea o relație cu un cetățean turc.

După o ceartă, bărbatul de origine turcă a dat foc locului unde lucra femeia, fapt care a cauzat decesul a trei dansatoare. În noiembrie 2011, turcul a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, incendiere și alte delicte.

“O cunoșteam pe G. de la cabaretul Moon Light, care a devenit ulterior Moulin Rouge. Eu eram chelner acolo, ea era dansatoare. Murat era prieten bun cu mine. Românca i-a cerut lui Murat să rezolve cumva ca ea să rămână definitiv în Elveția. Au venit la mine și mi-au propus o căsătorie de fațadă. Eu voiam să îl ajut pe Murat și chiar aveam nevoie de bani. Murat și Gabriela știau că eu sunt o persoană de încredere. Ei au mizat și pe faptul că autoritățile elvețiene vor trata cazul cu mai multă toleranță”, spune soțul în acte al româncei.

Femeia s-a gândit și la locul unde cei doi o să locuiască pentru ca mariajul să pară real. Mansarda clădirii Moulin Rouge. Bărbatul, însă, a refuzat. “Era o casă veche și chiar nu vroiam să locuiesc acolo unde muncesc. Murat mai mereu era la noi, așa că eu trebuia să mă duc seara acasă la Pratteln. Oaspeții și vecinii au început să suspecteze că ceva nu e în ordine cu mariajul nostru”, adaugă elvețianul, potrivit Mariustucă.ro

Într-o zi, poliția le-a bătut la ușă, iar locuința a fost percheziționată. Cei doi au fost duși la agenția pentru migrație pentru a fi interogați. Au stat acolo ore în șir.

“Eu m-am speriat și am recunoscut din primul minut că totul este o căsătorie aranjată. Ea a negat până în ultima clipă. A recunoscut abia anul trecut în fața instanței”, arată chelnerul.

În anul 2008, agenția i-a retras dreptul de ședere conaționalei noastre, dar ea a încercat să rămână în Elveția prin toate căile posibile. A făcut contestații, peste contestații și a reușit să câștige timp. Astfel, ea a reușit să mai stea încă șapte ani.

Cazul în care era implicată a luat o turnură neașteptată în 2009, când a ars localul în care lucra, deoarece anchetatorii aveau nevoie de dispoziția ei în calitate de martor, pentru a obține condamnarea prietenului ei. Odată cu această turnură, ordinul de expulzare a fost suspendat.

Femeia a chemat apoi în istanță statul elvețian și cantonul Basel, solicitând să i se plătească pensie de invaliditate. Ea a încercat să ateste că a fost afectat atât fizic căt și psihic de incendiu, dar solicitarea ei a fost respinsă.

“Nu a fost decât o nouă tentativă din partea ei de a-și asigura un venit stabil. De când o știu nu vedea nici un viitor în România și căuta mereu siguranța, chiar și la partenerii ei. Sunt conștient că a fost afectată psihic de incediu, însă cred că nu are nimic. Căsătoria cu Gabriela a fost cea mai mare greșeală a vieții mele și regret cele întâmplate. Dacă nu aș fi acceptat, poate azi cele trei dansatoare erau încă în viață”, a încheiat soțul româncei, care solicită in instanță divorțul de Gabriela”, spune elvețianul.

Citeşte mai multe despre:   romanca,   Elvetia