Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Epava unei nave a piraților, la bordul căreia s-ar afla o comoară, a fost descoperită în Tonga

Epava unei nave a piraților, la bordul căreia s-ar afla o comoară, a fost descoperită în Tonga

Scufundătorii din Tonga au au descoperit epava unei nave despre care se crede că aparține unor pirați. Conform folclorului local, aceasta s-a scufundat în secolul al nouăsprezecelea, având o comoară imensă la bord.

Nava Port-au-Prince, a unor corsari englezi, a fost atacată de războinici locali în 1806 după ce a ajuns în Tonga și cea mai mare parte a echipajului său a fost masacrat din ordinul regelui Finau ’Ulukalala al II-lea, au povestit oficiali din cadrul Ministerului Turismului din Tonga, citați de AFP.

Războinicii au luat fierul și tunurile de pe navă, înainte ca regele să ordone ca aceasta să fie scufundată, cu tot cu comoara de la bord.

Se credea că nava este pierdută, însă un scufundător local a descoperit recent o epavă lângă insula Foa, ale cărei caracteristici sunt asemănătoare cu cele ale corsarului istoric. Dacă se dovedește a fi Port-au-Prince, cel mai probabil bogățiile se află încă la bord.

„Se crede că o cantitate însemnată de cupru, argint și aur se află în epavă împreună cu sfeștince de argint, cădelnițe pentru tămâie, crucifixuri și potire,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului, Sandra Fifita.

Scufundătorii locali cercetează epava pentru a afla mai multe detalii.

Citeşte mai multe despre:   nava,   argint,   aur
 
 
 
Loading...