Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Este acesta începutul celui de-Al Treilea Război Mondial? Atacul american împotriva bazei aeriene din Siria provoacă teamă în toată lumea privind posibilitea unui conflict armat global (FOTO)

Este acesta începutul celui de-Al Treilea Război Mondial? Atacul american împotriva bazei aeriene din Siria provoacă teamă în toată lumea privind posibilitea unui conflict armat global (FOTO)

Un articol de: - 07 Apr 2017, 19:01
Externe

Statele Unite au lansat vineri dimineată 59 de rachete de croazieră care au lovit o bază aeriană aparținând forțelor loiale președintelui sirian Bashar Al-Assad. Acest atac ordonat de Donald Trump vine ca urmare a unui atac chimic comis de Siria împotriva civililor, marți, care a dus la moartea a zeci de persoane, majoritate copii.

Odată cu acestă acțiune a americanilor, rețele de socializare au explodat, numeroase persoane anunțând cu panicate că acest ar fi "începutul celui de-Al Treilea Război Mondial". 

La aceste mesaje se adaugă și o postare pe Twitter din 2013 a președintelui american în care aceste avertizează cetățenii să fie pregătiți că ar putea să se ajungă în război mondial.

Uitându-ne înapoi în istorie Primul Război Mondial a izbucnit odată cu asasinarea în 1914 a moștenitorului tronului Austro-Ungariei, Arhiducele Franz Ferdinand, o criză diplomatică de o lună ca urmare a acestei crime a dus la declararea războiului de către Austro-Ungaria împotriva Serbiei ceea ce a produs un efect în lanț care a declanțat un război la nivel global. În timp ce Al Doilea Război Mondial a pornit odată cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă, acțiune ce a făcut ca Marea Britanie și Franța să declare război naziștilor.

Citeşte mai multe despre:   razboi,   Statele Unite,   Siria,   Rusia,   Donald Trump,   Bashar al-Assad