Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Examene ginecologice forţate pe aeroportul din Doha: Qatar-ul îşi face mea culpa, după ce zeci de femei au fost supuse investigațiilor

Examene ginecologice forţate pe aeroportul din Doha: Qatar-ul îşi face mea culpa, după ce zeci de femei au fost supuse investigațiilor

Un articol de: Catinca Giosanu - 28 Oct 2020, 19:35
Examene ginecologice forţate pe aeroportul din Doha: Qatar-ul îşi face mea culpa, după ce zeci de femei au fost supuse investigațiilor Sursa Foto: Shutterstock Externe

Qatar-ul a transmis miercuri seară că ”regretă” examenele ginecologice forţate la care au fost supuse mai multe femei pe aeroportul din Doha, un scandal ce a provocat furie în Australia și care intensifică presiunea asupra acestei bogate ţări din Golf, unde o anchetă este în desfăşurare, transmite Agerpres.

 

 

Tensiuni între Australia şi Qatar, după ce 13 femei au fost dezbrăcate în Aeroportul din Doha

 

 

Un nou-născut a fost găsit abandonat într-o toaletă din incinta aeroportului din Doha, pe 2 octombrie, „acoperit cu un sac de plastic” şi ascuns sub deşeuri într-un coş de gunoi, în ceea ce părea a fi „o tentativă de crimă”, potrivit autorităţilor locale.

Pentru a o găsi pe femeia lauză care și-a abandonat bebelușul în toaleta aeroportului, agenţii de pe aeroport au obligat mai multe femei aflate la bordul unui avion ce urma să decoleze către oraşul australian Sydney să coboare din aeronavă şi să fie supuse unei examinări ginecologice.

 

 S-a ascuns sub pat ca să-i facă o surpriză iubitului. El a intrat în cameră, iar ea, de pe parchet, a trăit şocul cel mare

Examene ginecologice forțate pe aeroport

 

 

Conform ministrului australian de externe, Marise Payne, mai multe femei din zece avioane au fost supuse acelor controale ginecologice, fără să precizeze destinaţiile acestora, denunţând însă un incident „foarte tulburător” şi „jignitor”, care a afectat 13 femei de origine australiană.

Câțiva responsabili australieni au declarat că autorităţile de la Canberra discută cu alte state pentru a-şi exprima împreună preocuparea cu privire la aceste abuzuri, dar au refuzat să menţioneze ţările, invocând respectarea dreptului victimelor la viaţă privată. Conform agenţiei France Presse, o franţuzoaică se numără printre aceste victime.

De asemenea, premierul din Qatar, Khaled ben Khalifa Al-Thani, a promis că rezultatele unei anchete „complete şi transparente” aflate în derulare vor fi „comunicate partenerilor noştri internaţionali”. Guvernul de la Doha menţionează într-un comunicat că, în acea zi, „o căutare imediată a părinţilor a fost declanşată, inclusiv la bordul avioanelor în proximitatea cărora a fost găsit noul-născut” de sex feminin, iar decizia de a se recurge la examene ginecologice forţate a fost justificată de voinţa „de a împiedica autorii acestei crime oribile să scape”.

Ulterior, autorităţile locale au declarat că bebeluşul a supravieţuit incidentului şi se află sub atenta supraveghere a cadrelor medicale de la Doha.

De menționat este că în Qatar, femeile care au relaţii sexuale sau nasc un copil în afara căsătoriei riscă închisoarea, iar cele cu cetăţenie străină pot fi expulzate din ţară.

Citeşte mai multe despre:   investigatie,   australia,   aeroport