Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe EXCLUSIV // Franța se confruntă cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus: Cât de aglomerat este Parisul în stare de urgență sanitară (FOTO)

EXCLUSIV // Franța se confruntă cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus: Cât de aglomerat este Parisul în stare de urgență sanitară (FOTO)

Un articol de: Irina Mina - 26 Oct 2020, 17:52
EXCLUSIV // Franța se confruntă cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus: Cât de aglomerat este Parisul în stare de urgență sanitară (FOTO) Foto: Irina Mina Externe

Franța se confruntă cu un al doilea val al pandemiei de coronavirus, acesta fiind mai agresiv față de cel din primăvară. În acest context, autoritățile au reimpus starea de urgență sanitară, însă, de această dată, vizează doar interzicerea ieșirilor de noapte.  

Cât de aglomerat este Parisul, ziua, în stare de urgență sanitară impusă din cauza accelerării cazurilor de Covid-19

În contextul creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19, autoritățile franceze au impus interdicția de a ieși din case pentru o mare parte a teritoriului care va viza 46 de milioane de locuitori. Este vorba despre limitarea accesului în spațiile publice pe timp de noapte, respectiv între orele 21:00 și 6:00.

"Săptămânile care vor veni vor fi dure", a avertizat șeful guvernului, Jean Castex.

Printre metropolele care sunt supuse unor blocaje de noapte între orele 21:00 și 06:00 se numără Lille, Lyon, Marsilia, Rouen, Grenoble, Saint-Étienne, Montpellier și Toulouse, dar și capitala țării, Paris.

Cât de aglomerate sunt obiectivele turistice din Paris

Deși Parisul se află în stare de urgență sanitară, în timpul weekend-ului oamenii ies la plimbare în parcuri sau vizitează principalele obiective turistice.

Turnul Eiffel / Foto: Irina Mina

Turnul Eiffel / Foto: Irina MinaL-au prins conducând cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a spus o singură frază judecătorului, care, apoi, l-a iertat complet

Sucre Coeur / Foto: Irina Mina

Stradă cu magazine de suveniruri / Foto: Irina Mina

Muzeul Luvru / Foto: Irina Mina

Muzeul Luvru / Foto: Irina Mina

Muzeul Luvru / Foto: Irina Mina

Jardins des Tuileries / Foto: Irina Mina

Marea majoritate a oamenilor respectă măsurile sanitare impuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei de coronavirus, cum ar fi portul măștii de protecție. Cu toate acestea, la celebrele puncte turistice se foarmează aglomerații. De cele mai multe ori, acolo stau polițiști pentru a se asigura de respectarea măsurilor.

Poliție la Turnul Eiffel / Foto: Irina Mina

Cât de aglomerate sunt mijloacele de transport în comun

Autoritățile au recomandat oamenilor să lucreze de acasă cel puțin trei zile pe săptămână, însă, în mijloacele de transport în comun și pe peroanele acestora păstrarea distanței sociale, la orele de vârf, este imposibil de respectat. Oamenii se înghestuie pentru a prinde un loc în tren sau metrou și nu tin cont de locurile care ar trebui să fie lăsate neocupate.

Peron metrou / Foto: Irina Mina

Metrou / Foto: Irina Mina

Gara Saint-Lazare / Foto: Irina Mina

Gara Saint-Lazare / Foto: Irina Mina

Peron tramvai / Foto: Irina Mina

Cât de aglomerat este la restaurante

Deși în mijloacele de transport în comun sau la obectivele turistice nu este păstrată întotdeuna distanțarea socială, situația este complet diferită la restaurante. Mai exact, aici sunt respectate normele sanitare, dar și distanța dintre mesele ocupate.

Terasă restaurant / Foto: Irina Mina

Restaurant mall / Foto: Irina Mina

Mall / Foto: Irina Mina

Franța a atins un nou record negativ de cazuri de SARS-CoV-2

Amintim că Franța a atins, duminică, un nou record negativ: 52.010 cazuri confirmate şi 116 decese.

De la începutul pandemiei, țara a trecut de un milion de infectări. Totodată, numărul total de morți de Covid-19 se apropie vertiginos de 35.000.

Cu doar o zi înainte, sâmbătă, cifrele erau tot negative, cu 45.000 de noi cazuri.

Rata de pozitivare a testelor îşi continuă de asemenea progresia, fiind duminică de 17%, faţă de 16% în ziua anterioară şi 4,5% la începutul lunii septembrie.

Turismul, afectat de pandemie. Coasta de Azur a suferit „cea mai gravă criză” din istoria sa

Coasta de Azur a suferit în iulie-august „ cea mai gravă criză ” din istoria sa în ceea ce privește veniturile din turism, înregistrând un deficit de 600 de milioane de euro, a declarat luni Comitetul Regional de Turism (CRT) Riviera Franceză, citat de Le Figaro.

CRT Côte d'Azur, care acoperă departamentul Alpes-Maritimes și Principatul Monaco, a numărat puțin peste 6 milioane de sejururi turistice în vara anului 2020, comparativ cu aproape 12 milioane în anii precedenți. Crizele anterioare nu au dus niciodată la o scădere a cifrei de afaceri de peste 7%, comparativ cu 46% pentru 2020.

Organizația observă, de asemenea, că, la scăderea prezenței, se adaugă o scădere cu 13% a cheltuielilor medii ale vizitatorilor în iulie-august la 63 de euro, ceea ce este, potrivit comitetului, nu numai legat de criza sănătății, dar face parte dintr-o tendință ciclică inițiată în 2017.

Pe parcursul întregului 2020, deficitul total pentru Coasta de Azur în ceea ce privește veniturile turistice este estimat la 2,5 miliarde de euro, notează CRT, care consideră „ urgentă consolidarea atractivității a destinației pe piața națională ”.

Țările din UE cu cele mai multe cazuri Covid în ultima săptămână

Uniunea Europeană se confruntă cu tot mai multe cazuri de coronavirus. Țări precum Franța, Spania sau Italia sunt din nou în stare critică din cauza virusului SARS-C0V-2. La nivelul bătrânului continent au fost raportate până în prezent aproape 8,5 milioane de cazuri de Covid-19 și peste 250.000 de decese.

Franța, Italia, Spania și România se numără printre cele 23 de țări europene în care evoluția pandemiei provoacă „o gravă îngrijorare”.

Totodată, Consiliul European a evaluat situația epidemiologică actuală, care este fără precedent și suscită o îngrijorare profundă.

 

Citeşte mai multe despre:   Paris,   Franta,   coronavirus