Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Spania: Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu: 2 morți și 8 răniți / Reacția premierului Pedro Sanchez (VIDEO)

Spania: Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu: 2 morți și 8 răniți / Reacția premierului Pedro Sanchez (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 20 Ian 2021, 16:35
Spania: Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu: 2 morți și 8 răniți / Reacția premierului Pedro Sanchez (VIDEO) Externe

UPDATE, 20 ianuarie, ora 17.41: O reacție a avut, pe Twitter, și Pedro Sanchez, președintele guvernului spaniol (premierul): „Explozie teribilă într-o clădire de pe strada Toledo din Madrid. Suntem atenți la informațiile pe care le primim și sperăm că, în ciuda imaginilor șocante, nu va trebui să plângem victimele. Tot sprijinul nostru pentru serviciile de urgență”. 

Între timp, autoritățile locale au anunțat că două dintre victimele exploziei au decedat. Opt persoane sunt rănite, din care unul este caz grav.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, reacție după explozia din Madrid

UPDATE, 20 ianuarie, ora 17.29: Primarul capitalei spaniole, José Luis Martínez-Almeida, a declarat că doi oameni au murit în explozie și cel puțin opt au fost răniți: șase au răni ușoare, un caz este moderat și un altul grav. Victimele au ajuns la spitalul La Paz. Edilul a mai precizat că un incendiu încă se manifestă în clădire, dar pompierii au decis, din motive de siguranță, să nu intervină deocamdată pentru stingerea sa completă. O nouă explozie ar putea prăbuși complet clădirea și prinde sub dărâmături pompierii care intervin.

Pompierii și medicii au intervenit de urgență după explozia ce a distrus aproape complet o clădire din centrul Madridului

În apartamentul morții din Onești a existat un al treilea muncitor. Ce s-a întâmplat cu el

Spania: Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu: 2 morți și 8 răniți

Primarul Madridului a ajuns la locul exploziei. El a anunțat un bilanț provizoriu al deflagrației: 2 morți, mai mulți răniți

Cel puțin 2 morți și 8 răniți într-o expozie produsă în centrul Madridului

UPDATE, 20 ianuarie, ora 17.13: Primarul Madridului a confirmat că doi oameni au murit și mai mulți au fost răniți în explozia care a distrus aproape complet o clădire din centrul orașului. José Luis Martínez-Almeida a ajuns și el la fața locului. Autoritățile locale au mai transmis că, foarte probabil, cauza exploziei este o scurgere de gaze.

„Pompierii verifică dacă a fost afectat și zidul care separă clădirea de azilul de bătrâni. De asemenea, știm că din cauza deflagrației bucăți din clădire au fost proiectate până în curtea școlii din vecinătate”, a spus primarul.

Cel puțin un copil a fost rănit, dar edilul a precizat că acesta are doar niște zgârieturi. 

Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu: 2 morți, mai mulți răniți

UPDATE: 21 ianuarie, ora 16.54: Surse guvernamentale citate de el Diario susțin că mai multe persoane au fost rănite în explozia produsă în centrul Madridului. Etajele superioare ale unei clădiri au fost devastate. În zonă se mai află mai un azil de bătrâni, un hotel și o biserică. Pompierii, medicii și polițiștii au ajuns rapid la fața locului. Perimetrul a fost evacuat și nimeni nu mai poate ajunge acolo.

Aceleași surse mai afirmă că, probabil, cauza deflagrației este o scurgere de gaze. El Diario notează că acea clădire în care s-a produs explozia aparține bisericii Iglesia de la Paloma. La etajele cinci și șase locuiesc mai mulți preoți. Unul dintre ei a rămas blocat în dărâmăturile de la etajul cinci. Un altul este dispărut și doi sunt răniți și primesc îngrijiri medicale.

Explozie puternică în centrul Madridului. Bilanț provizoriu neoficial: Mai mulți răniți

Clădire din centrul Madridului, devastată de o explozie

 

UPDATE, 20 ianuarie, ore 16.41: O explozie puternică s-a produs, miercuri, în jurul orei 15.00, într-o clădire din centrul Madridului. Deflagrația a afectat mai ales ultimele trei etaje. Până acum nu au fost raportate oficial victime, informează El Pais. 

Datele, însă, sunt pentru moment neclare.

O femeie care tocmai coborâse din autobuz când s-a produs explozia, la doar 50 - 100 de metri distanță, a spus că a văzut „un trup întins pe pământ”. Ea nu a putut preciza dacă era un om rănit sau decedat. 

„Eram la 400 de metri distanță și am auzit explozia. Toți locuitorii au fost evacuați, din câte știm, nu există răniți”, a spus, în schimb, Juan Miguel Estepa, un alt martor, citat de El Pais.

Pompieri, medici și polițiști au ajuns rapid la fața locului. Zona a fost evacuată și delimitată de agenți. 

O explozie puternică s-a produs, miercuri, în centrul Madridului

Un hotel din apropiere a fost și el evacuat. În zonă se află și un azil de bătrâni. Inițial s-a crezut că acolo a avut loc explozia.

Cauzele deflagrației nu sunt pe moment cunoscute. Surse guvernamentale citate de presa locală susțin că ar fi vorba despre o scurgere de gaze. Cauza exactă, însă, urmează a fi stabilită în urma unei anchete. 

Explozie puternică în centrul Madridului

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

O explozie puternică s-a produs miercuri în centrul Madridului, transmit mai multe media locale citate de Reuters. 

La Sexta TV citează surse guvenamentale care susțin că ar putea fi vorba despre o scurgere de gaz. Informația nu a putut fi confirmată oficial încă. 

Doi martori au susținut și ei pentru Reuters că au auzit o explozie puternică. Fumul degajat se vede din depărtare.

Știre în curs de actualizare

Citeşte mai multe despre:   explozie Madrid,   explozie SPania