Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Rusia nu renunţă la ambiţiile de putere globală. În ce ţară va trimite trupe

Rusia nu renunţă la ambiţiile de putere globală. În ce ţară va trimite trupe

Un articol de: Ionescu Tudor - 24 Mai 2019, 16:37
Sursă foto: hepta.ro Externe

Federaţia Rusă a semnat un acord biletaral cu Republica Congo, pentru trimiterea de "specialişti" al cărui rol va fi de a reparara și întreține echipamentul militar învechit, de pe vremea Uniunii Sovetice, relatează The Moscow Times.

"Acesta este un contract nou dar, per ansamblu, el continuă foarte frumoasă poveste care fusese iniţiată la un moment dat şi care implică cooperare tehnico-militară", a precizat Alexander Fomin, ministrul adjunct al Apărării din Rusia.

Potrivit înţelegerii, "specialiştii" ruşi vor ajuta forţele armate congoleze cu întreţinerea vehiculelor blindate, a artileriei şi a elicopterelor.

Colaborarea dintre cele două state nu este, însă, nouă. Kremlinul a încercat să susţină anumite elemente favorabile lui din Congo şi în anii 60', fără prea mult succes însă.

Este al 20-lea astfel de acord semnat de Rusia cu un stat african, în ceea ce pare a fi un efortat mai amplu al ei de a-şi consolida prezenta pe continentul african - un spaţiu cu o cantiate considerabilă de materii prime, precum minerale rare sau minereuri.

Moscova mai colaborează cu Etiopia, Nigeria, Zimbabwe, Republica Centraficana şi altele.

 
 
 
Loading...