Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Autorul masacrului din Florida vrea să-și doneze averea victimelor sale

Autorul masacrului din Florida vrea să-și doneze averea victimelor sale

Un articol de: B1.ro - 14 Apr 2018, 20:13
Foto: time.com Externe

Nikolas Cruz, autorul masacrului de la liceul din Parkland soldat cu 17 morţi şi 17 răniţi, a anunțat că vrea să-și doneze întreaga avere victimelor și rudelor acestora.

"Cruz nu vrea aceste fonduri, indiferent care este suma ce-i revine. El ar vrea ca aceşti bani să fie donaţi unei organizaţii alese de către familiile victimelor”, a declarat avocata sa, Melisa McNeill.

Howard Finkelstein, un alt avocat al său, a susținut că moştenirea lui Nikolas Cruz ar putea să ajungă la un milion de dolari: ”Permiteţi ca banii să se ducă la cei care au fost răniţi”.

Potrivit The Telegraph, autorul masacrului ar deţine un cont bancar pe numele său în valoare de 800.000 de dolari. 

Nikolas Cruz a acceptat să pledeze vinovat în schimbul garanției că nu va fi executat. 

Pe 14 februarie, Cruz a deschis focul la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, Florida, omorând 17 persoane şi rănind alte 17. 

Citeşte mai multe despre:   Florida